Primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș

Până la sfârșitul lunii septembrie primele cinci microbuze electrice școlare, din primul lot de 25, vor ajunge în localitățile și școlile din Argeș. Restul vor fi livrate în tranșe de câte 10, în lunile octombrie și noiembrie.

Acestea vor ajunge la Leordeni, Micești, Mihăești, Schitu Golești, Stoenești, Călinești, Berevoești, Cetățeni, Cocu, Hârtiești, Țițești, Ungheni, Valea Mare Pravăț, Mălureni, Aninoasa, Albeștii de Argeș, Bughea de Jos, Corbeni, Drăganu, Dragoslavele, Lerești, Merișani, Mușătești, Tigveni și Bughea de Sus.

Microbuzele au fost achiziționate de către Consiliul Județean Argeș, în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Mai mult, printr-un act adițional la acest proiect, semnat în luna august, numărul microbuzelor electrice a fost suplimentat cu încă trei microbuze. Pentru acestea procedura de atribuire va fi deschisă pe 7 octombrie.
În total, prin PNRR vor fi achiziționate 28 de microbuze.

Valoarea contractului de finanțare este de peste 35 de milioane de lei.

În plus, pe 12 septembrie, va avea loc procedura de depunere și deschidere oferte achiziție microbuze electrice pentru cel de-al doilea proiect al Consiliului Județean Argeș. Prin acest proiect, finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu, vor fi achiziționate alte 17 microbuze școlare. Microbuzele vor fi livrate către Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Curtea de Argeş și Ștefănești și comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Dârmănești, Stâlpeni.

Valoarea proiectului este de 25.000.000 lei.

De cele 45 de microbuze electrice școlare vor beneficia peste 6000 de elevi din județul nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a încheiat consultarea publică pentru proiectul „Zona Centrală Pitești”. Cristian Gentea: „Viitorul centrului se construiește împreună”

S-a încheiat consultarea publică pentru proiectul „Zona Centrală Pitești”. Cristian Gentea: „Viitorul centrului se construiește împreună” Primăria Pitești a finalizat etapa de consultare publică pentru concursul internațional de soluții „Zona Centrală Pitești”, proiect care va defini modul în care va fi modernizat centrul municipiului în anii următori. Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Gentea, […]

Citește mai mult...

Reținut pentru violență în familie

Reținut pentru violență în familie Ieri, 14 iulie, în jurul orei 13:00, Poliția Orașului Costești a fost sesizată telefonic de către o femeie, de 51 de ani, din comuna Rociu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic, la domiciliu, de către concubinul său. În temeiul sesizării, polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu s-au […]

Citește mai mult...

Siguranță sporită pe Transfăgărășan prin operaționalizarea Punctului de Lucru temporar ISU

Pentru ca intervențiile în situații de urgență să fie mai rapide și mai eficiente pe unul dintre cele mai circulate trasee turistice din țară, începând cu data de 1 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, în colaborare cu Secția Drumuri Naționale Pitești, a operaționalizat un punct de lucru […]

Citește mai mult...