
Că politica este lipsită de prea multă empatie faţă de oameni o ştim cu toţii, aşa cum bine ştim că politicianul deseori recurge la gesturi şi declaraţii imorale, dar că PNL persistă în a folosi drame umanitare pentru a câştiga, zic ei, pentru că românii nu sunt proşti şi nu au uitat mizeriile liberale din pandemie, puţin capital electoral e dincolo de orice închipuire. La Spitalul Pantelimon e anchetă mare, au fost arestaţi medici şi au fost puse sub control judiciar asistente medicale, după ce mai mulţi oameni au murit ca urmare a unor decizii criminale ale unor doctori. La o aşa tragedie nimeni în afară de procurori şi alte organe de anchete n-ar fi trebuit să ridice capul din pământ. Măcar pentru a mima decenţa dacă de altceva inşii din PNL nu sunt în stare. Nu s-au abţinut şi s-au căţărat cu picioarele pe victimele unui sistem medical pus mai tot timpul sub semnul îndoielii şi prea des nominalizat ca fiind un sistem ucigaş. Ciucă al lor şi cu liberalii lui hiene au politizat subiectul de parcă nu ardeau spitalele ca focul lui Sumedru când erau prea ocupaţi cu jaful din pandemie şi cer demisia ministrului Rafila doar pentru un pic de capital electoral. O cer de parcă ei nu sunt la guvernare, ci în opoziţie.
Deputatul și prim-vicepreședinte PSD Argeş, Remus Mihalcea, medic în primul rând, şi-a exprimat indignarea faţă de liberali într-un mod cât se poate de clar, demascând ipocrizia şi cinismul acestor hiene din PNL
„Salvați de la 10% de PSD în urmă cu 2 ani, dar în continuare dezastruoși în sondajele pentru Cotroceni, liberalii încearcă să-și recâștige electoratul de dreapta în pragul alegerilor, mimând o distanțare de PSD, după ce numai cu ajutorul PSD s-a dovedit că sunt în stare sa guverneze o țară.
Mai grav este că “ostașul necunoscut” de români și chiar de propriul partid uneori (altfel de ce ai pune exact 762 de *ciuci pe șoselele din toată țara?) încearcă acum să atace murdar PSD-ul cu absolut orice ocazie, inclusiv pe spatele unui/unor morți (apropo… 2015, ceva mi se pare cunoscut aici în comportamentul odios al liberalilor).
Una dintre aceste încercări recente, probabil cea mai abjectă, a avut loc astăzi. După ce au închis românii în case și i-au obligat să-și îngroape părinții în saci negri de plastic, timp de 2 ani, liberalii îndrăznesc acum să atace PSD-ul, direct sau indirect, prin politizarea unei drame de nedescris din sistemul sanitar, cazul Pantelimon, dar și prin punerea unei etichete generale asupra tuturor medicilor din această țară. Medici printre care mă aflu și eu, domnule Ciucă.
Nu este drept ceea ce faci, ostașule, nici în fața românilor și nici în fața lui Dumnezeu. Pentru că acești oameni salvează vieți. Cea sau cei care au comis o crimă odioasă vor plăti în fața legii. Până atunci, liberalilor, ar fi bine să vă vedeți de campanie, iar cazurile penale să le lăsați în seama justiției. Cu cât politizați mai mult acest subiect, cu atât discreditați mai tare un întreg sistem medical alcătuit din oameni care salvează zilnic alți oameni. Pentru că asta este menirea lor. Cazul de la Pantelimon este dramatic, dar izolat. Acea doctoriță, daca se va dovedi ca și-a încălcat jurământul, nu îi mai reprezintă pe medici.
Iar tu, un „poznaș în slujba țării” (deși e bună, replica nu-mi aparține), ar trebui să-ți vezi de carte. Deja s-au scurs 2 milioane de euro din cele 4 care sunt planificate pentru campania de marketing, dar „biblia” muncitorilor din PNL încă nu a apărut.
*ciuci – fețele lui Ciucă de pe șoselele din toată țara // unitate de măsura neoficială pentru distanțele rutiere din România„, a precizat medicul și deputatul PSD de Argeş Remus Mihalcea.



