La Bradu, se desfășoară prima ediție a MOONLIGHT DOG SHOW!

În aceste momente pe stadionul din incinta Bazei Sportive Bradu, se desfășoară o expoziție canină cu peste 200 de exemplare fiind la prima ediție a MOONLIGHT DOG SHOW după o pauză de șapte ani în Pitești.
”Astăzi este prima ediție a MOONLIGHT DOG SHOW după o pauză de șapte ani în Pitești, concursul de canine se întoarce cu două expoziții naționale.
De data aceasta am ales să facem în nocturnă din cauza căldurii, pentru căței o să fie mult mai bine. Concursul a început la orele 19.00 și se va termina târziu în noapte, la ora 02.00. Vor concura peste 200 de câini cu pedigri din toate rasele și nu doar din România.
Avem arbitri internaționali, Cristian Ștefănescu președintele 𝗔𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮ț𝗶ei 𝗖𝗵𝗶𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰e 𝗥𝗼𝗺â𝗻e, Petru Muntean, vicepreședinte, reprezentanți ai 𝗔𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮ț𝗶ei 𝗖𝗵𝗶𝗻𝗼𝗹𝗼𝗴𝗶𝗰e Cluj. Ne bucurăm de un număr foarte mare de spectatori, sperăm să fie un succes și de la an la an să creștem să fie un număr cât mai mare atât al concurenților cât și al spectatorilor.
Mulțumim pentru sprijin Primăriei, Consiliului Local Bradu și Clubului Sportiv Real Bradu pentru spațiul pus la dispoziție ”, transmite
Gabriel Păun, președintele Asociației Chinologice Argeș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...