Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, e nemulțumit că o reclamație pe care a făcut-o la Garda de Mediu de o lună de zile a rămas fără răspuns. Deși era vorba despre un caz de poluare a pânzei freatice (și nu numai), reclamația lui Dinescu, postată pe site-ul instituției conduse de Alexandru Vîjan (ginerele primarului din Boteni, se pare) a rămas în aer. „Cer conducerii județului demiterea comisarului șef de la Garda de Mediu! Au trecut mai bine de trei săptămâni și nu am primit niciun răspuns! Habar n-am cine e, dar vreau să fie demis! Directori de genul ăsta stau ca boul pe iesle, pe salarii mari”, a declarat Dinescu. Ce-i drept, activitatea Gărzii de Mediu Argeș este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire, cel puțin din spațiul public, instituția condusă de Vîjan fiind opacă și, după câte se pare și surdă la sesizările cetățenilor.
Dinescu: „Cer demiterea șefului de la Garda de Mediu Argeș!”

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Citește mai mult...
Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Citește mai mult...
Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]
Citește mai mult...