Bani pentru absolvenții de liceu

Măriri de salarii pentru bugetari. Ministrul de Finanţe, anunţ

Absolvenții de liceu sau de facultate pot obține indemnizația de șomaj timp de șase luni. Potrivit Legii nr. 76/2002, tinerii din România care termină studiile liceale, postliceale ori universitare și nu-și găsesc un loc de muncă în cel mult 60 de zile de la finalizarea studiilor sunt ajutați de stat timp de șase luni.
În categoria potențialilor șomeri sunt incluse și persoanele care au absolvit instituții de învățământ sau școli speciale pentru persoane cu handicap, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se angajeze.
Elevii care au absolvit liceul anul acesta și au ales să nu susțină examenul de Bacalaureat 2024 sau l-au susținut, dar nu au promovat au la dispoziție o lună pentru a se înscrie în baza de date a serviciului public de ocupare. Dacă nu se înscriu, ei nu pot beneficia de indemnizația de șomaj.
Data limită de înregistrare la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă este 6 august 2024. „Neînregistrarea până la această dată atrage imposibilitatea acordării indemnizaţiei de şomaj”, a anunțat AJOFM Olt.

Potrivit legii, indemnizația de șomaj se acordă la cerere, pe o perioada de 6 luni calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire. Abolvenții de liceu primesc 330 lei pe lună.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...