
Deputatul argeșean Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, susține că Daniel Constantin (fost co-președinte ALDE, exclus acum din partid) a încercat o înscriere frauduloasă a partidului său (Pro România), care este „un hibrid politic”, în contextul în care Tribunalul București a respins cererea de înscriere a acestei formațiuni. “Tribunalul București a respins luni, 26 iunie, cererea de înscriere a formațiunii politice a lui Daniel Constantin și a celor câțiva adepți ai acestuia. Principialul și corectul domn Constantin a încercat o înscriere frauduloasă a unui hibrid politic constituit în urma șantajului și a cumetriilor. Daniel Constantin și toți cei care s-au adunat în jurul acestuia reușesc să se facă de râs pe zi ce trece. După ce au pierdut toate procesele intentate ALDE, Constantin și camarila sa sunt începând cu ziua de luni și ‘pietoni politici’. Oportunismul politic al lui Constantin și al acoliților săi i-a adus într-o stare de ridicol absolut, pentru că trebuie să priceapă regulile de funcționare ale unei societăți democratice și anume că nu poți să încalci legi și principii doar pentru a-ți impune voința. Nimeni nu e mai presus de lege, cu atât mai mult niște profitori. Singurul lucru care contează nu este nici că Daniel Constantin face atâtea piruete politice de i se văd desuurile, ci contează că alegătorii ALDE au fost trișați pe față de acest personaj fără niciun fel de scrupule și fără coloană vertebrală”, a transmis deputatul Andrei Gerea printr-un comunicat de presă.



