Deputatul Remus Borza, exclus din ALDE pentru…

Deputatul Remus Borza a fost exclus din partid ca urmare a încălcării deciziei forurilor statutare, luată democratic în interiorul ALDE, nu pentru “delict de opinie”, se arată într-un comunicat ALDE. Borza este unul dintre puținii care la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Gridneanu a votat împotrivă. Biroul Politic Central al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis în cadrul ședinței de luni, 26 iunie, excluderea din partid a deputatului Remus Borza, ca urmare a încălcării de către acesta a deciziilor adoptate de forurile statutare ale partidului. “Deputatul Remus Borza nu a fost sancționat pentru ‘delict de opinie’, așa cum a afirmat acesta în spațiul public, ci pentru nerespectarea unei decizii rezultată din votul democratic din forurile de conducere ale ALDE, la care și domnia sa a participat. Opiniile exprimate în cadrul reuniunilor acestor foruri sunt luate în calcul, însă ceea ce contează este opinia majorității. Opiniile membrilor ALDE sunt liber exprimate, dar deciziile se iau în urma dezbaterilor cu votul majorității. Deciziile adoptate sunt respectate de către toți membrii partidului, indiferent de calitatea sau funcția pe care o au. Așa funcționează orice partid democratic. ALDE i-a acordat încredere lui Remus Borza căruia i-a dat posibilitatea să candideze la alegerile parlamentare pe un loc eligibil, iar apoi l-a ales în funcția de președinte al Comisiei de Mediu, din Camera Deputaților. Din păcate, domnul Remus Borza a ales să înșele încrederea pe care colegii i-au arătat-o preferând să-și negocieze o poziție de ministru al Energiei într-un ipotetic Guvern Grindeanu 2. Să nu ducă domnul Borza grija ALDE pentru că așa cum ne-am descurcat și până la venirea dânsului în ALDE, ne vom descurca și în continuare bazându-ne pe membrii de onoare și de caracter”, se arată în comunicatul ALDE. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...