În perioada 23-25 iunie în Mioveni se desfășoară cea de a V-a ediție a Campionatului Naţional de Oină Fete – Junioare I, II și senioare, unde participă 12 echipe, de la 4 cluburi din țară – CS Dacia Mioveni 2012 (Argeş), CSM Progresul Băileşti (Dolj), Spicu Horia (Constanţa) și CS Dinamic Coruia (Maramureș).
Vineri, 23 iunie a.c., CS Dacia Mioveni 2012 a cucerit titlul de campioană naţională la Junioare II.
Astăzi, de la ora 9.00, pe stadionul “Dinicu Golescu” din cartierul Colibaşi vor juca junioarele I, iar duminică, senioarele vor închide acest campionat.
Tot astăzi, va avea loc și concursul Miss Oina, în cadrul căruia participantele vor aduce în atenţie portul popular românesc.
Campionatul este organizat de Federaţia Română de Oină şi Clubul Sportiv Dacia Mioveni 2012, în colaborare cu Primăria, Consiliul Local Mioveni și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş
Pe strada „Bugeac 2” încep lucrările de asfaltare, necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și a accesului la proprietățile din zonă. Lucrările vor cuprinde pregătirea terenului, amenajarea structurii rutiere, preluarea apelor pluviale și asfaltarea străzii. Soluțiile tehnice vor fi adaptate configurației terenului, inclusiv pe porțiunile aflate în pantă, astfel încât drumul să fie sigur și […]
Ioana Făcăleață și Adrian Bughiu, prezenți la sfințirea noului izvor de mare adâncime din Bradu Zi importantă pentru comuna Bradu, unde a fost inaugurat și sfințit un nou izvor de mare adâncime, cel de-al cincilea realizat în localitate. Evenimentul a avut loc luni, 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului – Sfânta Marie Mică. La […]
Primarul Dan Stroe a inaugurat al cincilea izvor de mare adâncime din Bradu Comuna Bradu are, de acum, o nouă sursă de apă potabilă. Luni, 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, a fost sfințit cel de-al cincilea izvor de mare adâncime realizat în localitate. Noua investiție a fost realizată în Bradu de Jos, pe […]