Încă o stradă modernizată la Dârmănești!

Modernizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzilor a fost și rămâne o prioritate pentru primarul comunei Dârmănești, Emilian Ciolan. Iată că în aceste zile a fost finalizată o nouă investiție de acest fel, și anume modernizarea străzii Teilor (Negreni) cu o lungime de 220 de metri. În luna iunie se va turna asfalt pe alte două drumuri de interes local din comună: Drumul lui Banu (Piscani) și Sfânta Elena (Dârmănești). Tot în această perioadă regia de specialitate din cadrul CJ Argeș va asfalta și drumul care tranzitează Valea Nandrii, în lungime de 3 km. „De-a lungul anilor am reușit să modernizăm cu bani de la bugetul local peste 22 km de drumuri, astfel că, la ora actuală, există asfalt pe aproape toate căile rutiere din comună. Ar mai rămâne doar câteva tronsoane nereabilitate, care însumează în jur de 2 km.”, spune primarul Emilian Ciolan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...