Ajutor financiar pentru tinerii din România. Banii se dau timp de 6 luni

Conform prevederilor Legii nr. 76/2002, tinerii absolvenți ai liceului, ai studiilor postliceale sau universitare, care nu reușesc să se angajeze în decurs de maxim 60 de zile de la încheierea studiilor, pot solicita ajutorul de șomaj.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a anunțat că absolvenții din promoția 2024 sunt încurajați să se înregistreze la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din zona în care își au domiciliul.

Această înregistrare le va permite să beneficieze de servicii gratuite de consultanță și informare profesională, mediere în găsirea unui loc de muncă, programe de formare profesională și alte facilități pentru stimularea ocupării.

Care sunt actele necesare pentru înregistrare?
Documentele esențiale pentru înregistrarea absolvenților ca persoane în căutare de angajare în evidențele agențiilor teritoriale sunt:

actul de identitate
diploma de absolvire sau o adeverință care confirmă data absolvirii
Curriculum Vitae
Prin „absolvent al unei instituții de învățământ” se înțelege o persoană care a obținut o diplomă sau un certificat conform legislației în vigoare, eliberat de una dintre instituțiile de învățământ, fie că este vorba despre:

gimnaziu
școală profesională
liceu
instituție de învățământ special
postliceală
sau universitate
De asemenea, nu contează dacă acestea sunt de stat sau private, dar trebuie să fie acreditată în conformitate cu prevederile legale.
Potrivit Legii nr. 76/2002, absolvenții în vârstă de minimum 16 ani trebuie să se înregistreze la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Ei au la dispoziție o perioadă 60 de zile de la absolvire.

Dacă se angajează cu normă întreagă pentru cel puțin 12 luni, beneficiază de o primă de inserție în valoare de 3 ori indicatorul social de referință (ISR) în vigoare la momentul angajării.

După trecerea celor 60 de zile de la absolvire, dacă absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutare de locuri de muncă, pot solicita indemnizație de șomaj în valoare de 50% din Indicatorul Social de Referință (ISR) în vigoare. Indemnizația se va oferi pentru o perioadă de 6 luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„AVENTURI PE CONTRASENS” – o comedie plină de umor, la Mioveni

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită publicul la spectacolul „AVENTURI PE CONTRASENS”, în regia lui Dan Tudor – o comedie fantezistă actuală, care promite hohote de râs! Sâmbătă, 14 noiembrie 2026 Ora 19:00 Sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni Vârsta recomandată: 12+ Preț bilet: 70 lei Biletele pot fi […]

Citește mai mult...

Muzeul Județean Argeș invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de Ion Pantilie

Muzeul Județean Argeș organizează sâmbătă, 7 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, la Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, vernisajul expoziției de pictură „Întruparea luminii”, semnată de artistul plastic Ion Pantilie. Expoziția propune o incursiune într-un univers artistic în care lumina devine element esențial al expresiei plastice. Prin subtilitatea raporturilor cromatice, transparențe și construcții […]

Citește mai mult...

Continuă acțiunile de igienizare și întreținere a fântânilor publice din Mioveni

Autoritățile din Mioveni continuă programul de întreținere și igienizare a fântânilor publice din oraș, prin intermediul echipelor Servicii Edilitare pentru Comunitate (SEdC), care intervin etapizat, în funcție de starea și necesitățile fiecărui obiectiv. Acțiunile au ca scop menținerea curățeniei, asigurarea unor condiții corespunzătoare de igienă și păstrarea unui aspect îngrijit al fântânilor publice, aflate în […]

Citește mai mult...