Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, susține că s-au dus vremurile în care candidații PSD câștigau alegerile doar cu… sigla partidului. Rezultatele de la alegerile parțiale au dovedit faptul că umbrela PSD nu mai este garantul succesului, candidații trebuind să muncească și să-și facă campanie. „Trebuie să ieșim din zona tipică a PSD: dacă plimbăm o pisică prin centru, dar din partea partidului, câștigă alegerile. Trebuie renunțat la ideea că se câștigă cu sigla! În comunități contează valoarea individuală a candidaților. E o lecție din care învățăm, în țară sunt municipii pierdute. Cei de sus trebuie să tragă învățămintele”, a declarat Mînzînă. În Argeș, la alegerile parțiale din urmă cu o săptămână, PSD a câștigat Primăria Domnești, dar a pierdut la Valea Danului în fața candidatului liberal.
Mînzînă: „La PSD nu se mai câștigă cu sigla!”

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Citește mai mult...
Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Citește mai mult...
Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]
Citește mai mult...