Tabere de vară la Muzeul Golești

Astăzi a fost ultima de zi de școală și cei mai mulți părinți nu și-au făcut încă planurile pentru vacanța de vară a copiilor. Muzeul Golești vine cu o serie de tabere interactive,   extrem de interesante în care copiii pot să petreacă în aer liber, într-un cadrul idilic ce reconstituie atmosfera satului românesc din secolul al XIX/lea, zile de vacanță de neuitat.
Pe lângă tiroliană, perete de cățărări sau lecții de echitație, copiii au șansa să deprindă vechi îndeletnici care îi ajută în dezvolarea manualității și le oferă o lecție unică și interactivă de istorie românească. Locul este unul cu o încărcătură istorică inestimabilă căci,  aici a fost construită prima școală superioară din Țara Românească. Pentru copii dar sunt bine veniți și adulții, Muzeul Golești organizează 7 ateliere în cadrul programului ‟Tabăra de vară –2017‟. Aici,  copiii pot învăța arta prelucrării lemnului și a lutului, meșteșuguri a căror vechime se pierde în negura timpului, arta confecționării podoabelor tradiționale a căror frumusețe și diversitate a făcut înconjurul lumii și a sensibilizat mari artiști și creatori de modă,  pictura  icoanelor pe sticlă dar și unul dintre cele mai vechi meșteșuguri din Tările Române în fața căruia până și UNESCO și-a ridicat pălăria – vorbim despre atelierul de țesături. Tabăra de vară pe care Muzeul Golești o dedică și celor mici dar și celor mari este un mijloc creativ, interactiv și sănătos de petrecere a timpului liber.
 
 
Autor- Ana Maria Stroescu 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea: În 26 octombrie 2026 sunt 19 ani fără Nicolae Dobrin

Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României, a murit pe 26 octombrie 2007, la 60 de ani. ”În 26 octombrie 2026 sunt 19 ani fără Nicolae Dobrin. Sunt oameni care nu pleacă niciodată cu adevărat. Pentru Pitești, Nicolae Dobrin este unul dintre ei. Prințul din Trivale a însemnat talent pur, eleganță, […]

Citește mai mult...

Alina Gorghiu, criticată dur după întâlnirea cu liberalii din Mioveni.Comentarii acide pe pagina PNL Argeș

Întâlnirea Alinei Gorghiu cu o parte dintre reprezentanții PNL Mioveni a stârnit numeroase reacții critice pe pagina oficială de Facebook a organizației județene. În locul mesajelor de susținere, mai mulți dintre cei care au comentat postarea și-au exprimat nemulțumirea față de conducerea liberală din Argeș, cerând inclusiv organizarea de alegeri interne și îndepărtarea Alinei Gorghiu. […]

Citește mai mult...

Peste 7.000 de cetățeni străini în Argeș. Nepalul, în fruntea țărilor de proveniență

Peste 7.000 de cetățeni străini s-au aflat în evidențele Serviciului pentru Imigrări al Județului Argeș în primele nouă luni ale anului 2026. Potrivit datelor oficiale, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, autoritățile au gestionat dreptul de ședere și rezidență pentru 7.022 de persoane, majoritatea provenind din afara Uniunii Europene. Dintre acestea, 5.967 sunt cetățeni […]

Citește mai mult...