Numai cine nu a trecut prin piața Ceair nu a văzut felul în care unele persoane aleg să comercializeze produse alimentare extreme de perisabile, fără să le pese de faptul că pun sănătatea oamenilor în pericol. Pe pungi de plastic așezate pe joss tau pui tăiați, brânza și laptele sunt comercializate la colt de stradă direct de prin găleți de plastic sau prin refolosirea unor PET-uri.
Piața Ceair a fost astăzi scotocită de polițiștii locali cu o temă precisă- comerțul stradal.
In urma controalelor, poliţiştii au depistat șase persoane ce comercializau brânza , lapte și carne de pasăre în condiţii de igiena mai mult decât precare, fără a avea autorizaţie de comerţ.
Polițiștii locali împreună cu medici din cadrul D.S.V.Arges au confiscat 37 de kg de produse lactate dar ți cșrne de pasare . Toate produsele confiscate au fost denaturate cu substanțe specifice și predate la INCINERATORUL ECOLOGIC PITESTI în vederea distrugerii. Au fost aplicate și 8 sancţiuni contravenţionale în valoare totala de 800 de lei.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu, a precizat că astfel de controale vor continua și ar fi necesare având în vedere faptul că și în alte piețe sunt comercializate produse alimentare de către persoane care nu au acest drept . De obicei, negustorii de prin piețe își țin marfa ilegală fie prin magazinele învecinate, fie în bagajele proprii în așa fel încât să nu poată fi depistați de polițiști .
Pe strada „Bugeac 2” încep lucrările de asfaltare, necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație și a accesului la proprietățile din zonă. Lucrările vor cuprinde pregătirea terenului, amenajarea structurii rutiere, preluarea apelor pluviale și asfaltarea străzii. Soluțiile tehnice vor fi adaptate configurației terenului, inclusiv pe porțiunile aflate în pantă, astfel încât drumul să fie sigur și […]
Ioana Făcăleață și Adrian Bughiu, prezenți la sfințirea noului izvor de mare adâncime din Bradu Zi importantă pentru comuna Bradu, unde a fost inaugurat și sfințit un nou izvor de mare adâncime, cel de-al cincilea realizat în localitate. Evenimentul a avut loc luni, 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului – Sfânta Marie Mică. La […]
Primarul Dan Stroe a inaugurat al cincilea izvor de mare adâncime din Bradu Comuna Bradu are, de acum, o nouă sursă de apă potabilă. Luni, 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, a fost sfințit cel de-al cincilea izvor de mare adâncime realizat în localitate. Noua investiție a fost realizată în Bradu de Jos, pe […]