Mioveni: Amenzi pentru proprietarii care nu distrug ambrozia

Amenzi pentru proprietarii care nu distrug ambrozia
Primăria orașului Mioveni informează cetăţenii cu privire la prevederile Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, denumită ştiințific „Ambrosia artemisiifolia”, pentru evitarea instalării și a răspândirii vegetației adventive invazive și pentru eliminarea ei, în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Nerespectarea obligațiilor constituind contravenţie, care se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei, pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei, pentru persoanele juridice.
Specialiştii în domeniu au precizat 5 moduri în care poate fi combătută buruiana:
• Cele mai bune rezultate se pot obţine prin cosirea manuală a spaţiilor pe care este răspândită sau prin folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba, în special pe alineamentele căilor ferate, a drumurilor şi pe marginea parcelelor;
• Când buruiana este răspândită în interiorul tarlalelor agricole, în special în interiorul unor şanţuri, stufărişuri, denivelări etc., distrugerea se poate face prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice;
• Când buruiana este răspândită pe suprafeţe mai mari se pot aplica erbicide, după caz, începând de primăvara devreme când buruiana are 10 – 15 cm şi poate fi recunoscută cu uşurinţă. În vederea stabilirii tipului de erbicid şi a dozei, proprietarii/ deţinătorii/ administratorii de terenuri pot apela la specialiştii direcţiilor pentru agricultură judeţene pentru a primi informaţii detaliate sau, după caz, la specialişti din cadrul primăriilor. Măsura se va aplica respectându-se cadrul legal în vigoare în ceea ce priveşte comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar;
• În cazul unor focare izolate, buruiana poate fi smulsă relativ uşor folosind mănuşi de protecţie pentru evitarea iritaţiilor sau poate fi distrusă cu sapa ori secera;
• Pentru ca lucrările de combatere să fie cât mai eficiente, cositul mecanic sau manual trebuie efectuat cât mai aproape de suprafaţa solului în vederea distrugerii tuturor ramificaţiilor care pornesc din tulpina principală. În caz contrar, se distrug doar tulpina principală, iar restul ramificaţiilor se dezvoltă, înfloresc şi produc în continuare polen şi chiar seminţe, îmbogăţind astfel rezerva de seminţe din sol. Se recomandă cositul repetat de 2 -3 ori pe an, obligatoriu de realizat înaintea fructificării plantei.
Amintim că AMBROZIA (denumirea științifică „Ambrosia artemisiifolia“) este cunoscută ca fiind o buruiană periculoasă pentru sănătatea omului, provocând alergii şi stări febrile puternice în perioada înfloririi.
Pentru recunoaşterea acestei plante, puteţi consulta site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (www.madr.ro), al Ministerului Mediului (www.mmediu.ro), precum şi al Ministerului Sănătăţii (www.ms.ro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Veste bună pentru Mioveni: Bazinul de Înot se redeschide la 1 septembrie!

Veste bună pentru Mioveni: Bazinul de Înot se redeschide la 1 septembrie! Bazinul de Înot Mioveni își va relua activitatea începând cu 1 septembrie 2026, anunță SC Servicii Edilitare pentru Comunitate. Reprezentanții Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni au anunțat că perioada de închidere temporară a fost destinată lucrărilor anuale de revizie tehnică, igienizare și reparații […]

Citește mai mult...

Revelație târzie a ministresei Diana Buzoianu (USR) de la Mediu: urșii pot fi periculoși! Expert: „În sfârșit a înțeles, dar prea târziu”

Problema urșilor care ajung tot mai des în localități și pun în pericol oamenii și gospodăriile este știută de toți oamenii normali la cap din țara asta. Totul s-a agravat de când la conducerea Ministerului Mediului a venit Diana Buzoianu de la USR care a refuzat să dea ordinul de ministru pentru cotele de vânătoare […]

Citește mai mult...

O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează azi

Persoanele fizice care nu au reușit să se înscrie în etapa anterioară a Programului „Rabla” 2026 vor avea o nouă șansă să obțină finanțare. Noua sesiune se deschide marți, 25 august 2026, la ora 10:00, și va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea fondurilor. Înscrierea se face prin […]

Citește mai mult...