Astăzi, la Mioveni a avut loc premierea tinerilor care au câștigat cele 20 de premii speciale, în cadrul Salonului Inovației și Creativității tinerilor elevi din județul Argeș, care s-a defășurat la Universitatea din Pitești, în luna mai.
Premierea a fost făcută de către conducerea Primăriei şi de către cea a SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL.
Reamintim că salonul Inovației și Creativității Elevilor din județul Argeș a avut ca obiectiv principal stimularea elevilor pentru creație, inovație și inventică. Întregul eveniment s-a desfășurat sub egida ”Conceput în România” și ”Fabricat în Argeș”.
În cadrul salonului au fost prezentate 680 de lucrări din 20 de domenii.
Handbal de Campionat Mondial, la Sala Sporturilor Mioveni! În curând, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui meciurile grupelor C și D din faza preliminară a Campionatului Mondial Feminin U18 – 2026. Competiția se va desfășura în România, în perioada 29 iulie – 9 august 2026, în patru orașe: Pitești, Mioveni, Craiova și Râmnicu Vâlcea. Ajuns la […]
Se oprește apa potabilă în comuna Lunca Corbului în data de 17 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în ziua de vineri 17.07.2026, între orele 7 – 22, alimentarea cu apă va fi întreruptă în comuna Lunca Corbului, fiind afectați utilizatorii din satele Lăngești, Silișteni și Bumbuieni. Măsura opririi […]
Scindare în PNL! Se anunță lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul partidului Tensiunile din Partidul Național Liberal se amplifică după ce președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a anunțat lansarea unei Platforme Liberal-Conservatoare în interiorul formațiunii. Demersul vine într-un moment în care liberalii traversează o perioadă de dispute interne, fiind conturate deja mai multe tabere […]