Gabriel Niţă,managerul Filarmonicii Piteşti candidează la alegerile locale!

Gabriel Niţă, managerul Filarmonicii Piteşti, candidează pe lista PSD la alegerile locale, pentru un post de consilier judeţean, ȋn echipa preşedintelui CJ Argeş, Ion Mȋnzȋnă.

Candidez!

În echipa PSD, pe lista de consilieri, la Consiliul Județean Argeș!

În primul rând, le mulțumesc lui Cristian Gentea și echipei PSD Pitești pentru susținerea permanentă!

Trebuie să recunosc că sunt onorat să mă aflu pe lista deschisă de Ion Mînzînă, actualul și viitorul președinte al Consiliului Județean Argeș.

Mulțumesc echipei PSD Argeș pentru încredere!

La cei 32 de ani, nominalizarea reprezintă încă un pas important în carieră!

Sunt dornic să învăț lucruri noi!

Sunt pregătit să îmi folosesc experiența profesională acumulată până acum și o voi folosi pentru proiectele județului Argeș!

Sunt pregătit și pentru pasul următor la Filarmonică: câteva posturi noi, locuințe pentru colegii navetiști, soluții de transport pentru cei care fac naveta săptămânal, atragerea și menținerea a noi categorii de public!

Le vom rezolva pe toate, așa cum am reușit și altele, cu sprijinul edilului Cristian Gentea: finanțare de la Guvern pentru Reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară, montarea panourilor fotovoltaice, a iluminatui led, achiziționarea unui pian de concert, a multor alte instrumente noi, dar și a unei scene, toate fără bani de la bugetul local!

În plus, recent au mai fost obținute posturi noi și am realizat multe evenimente în premieră pentru Pitești: Proconsul Simfonic, Simfonia Direcției 5, concerte simfonice cu Holograf, Voltaj, Vița de Vie etc.

Le mulțumesc colegilor de la Filarmonică pentru implicare și profesionalism!

Am încredere că tot ce este mai bun vine de acum, iar pe 9 iunie, cu încredere: Cristian Gentea&echipa PSD la Primăria Pitești, Ion Mînzînă&echipa PSD la Consiliul Județean Argeș!”, a anunţat Gabriel Niță, pe pagina sa de Facebook.

Material realizat de către Contra Atac Media Online SRL la comanda Partidului Social Democrat, filiala Argeș – Cod mandatar financiar: 21240002

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consiliul Județean construiește locuințe de serviciu pentru cadre medicale

Pentru Consiliul Judetean Arges, sănătatea rămâne una dintre cele mai mari priorități, afirmă Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș. ”Știu cât de mult înseamnă pentru argeșeni să beneficieze de servicii medicale de calitate aici, acasă, în Argeș. Știu cât de important este și pentru tinerii medici aflați la început de drum să găsească sprijin, stabilitate […]

Citește mai mult...

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă

Argeș: Biletele pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin U18 sunt disponibile online și la casele de bilete din toate cele patru orașe gazdă Federația Română de Handbal informează spectatorii că biletele pentru meciurile IHF Women’s U18 World Championship 2026 pot fi achiziționate atât online, prin platforma Eventim, cât și de la casele de bilete ale […]

Citește mai mult...

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C!

Primăria Mioveni continuă procesul de repartizare a locuințelor din Căminul C! Primăria Orașului Mioveni informează că a început o nouă etapă de repartizare a locuințelor reabilitate din cadrul Căminului C – Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, în cadrul căreia sunt disponibile mai multe garsoniere, aflate în administrarea autorității publice locale și destinate închirierii. Cererile […]

Citește mai mult...