APIA: 15 iunie, ultima zi de depunere a cererilor de sprijin pentru…

Directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Arge;, Marius Stroescu, reamintește că data de 15 iunie, inclusiv, este ultima zi de depunere a Cererilor de sprijin pentru accesarea Schemei de ajutor de stat ‘Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor’, aferentă Măsurii 15 ‘Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor’, SubMăsura 15.1 ‘Plăți pentru angajamente de silvomediu’ din cadrul PNDR 2014 — 2020. Depunerea Cererii de Sprijin se realizează pe suport de hârtie la Centrele Județene ale APIA. Aceasta va fi însoțită de avizul Gărzii Forestiere și de documentele specificate în Ghidul solicitantului. Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească condițiile de eligibilitate și criteriile specifice prevăzute în schema de ajutor de stat și detaliate în Ghidul Solicitantului. Alocarea financiară pentru sesiunea 01/2017 este de 117.803.922 euro. Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.362/2016, publicat pe site-ul APIA. Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site a Raportului de selecție preliminar aprobat de către directorul general al DGDR — AM PNDR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...