Primarul din Mărăcineni, criticat pentru o stradă din zona rezidențială

Un locuitor din comuna Mărăcineni, satul Argeșelu, s-a arătat nemulțumit, pe o rețea de socializare, de starea dezastruoasă a unei străzi din localitate. “Oare cum circulăm pe o așa zisă stradă și cum or arăta pantofii noștri când ajungem la serviciu? Nu mai vorbesc de mecanica săracelor mașini”, s-a întrebat retoric respectivul. Răspunsul primarului Dascălu a fost prompt, dar dezvăluie faptul că există o reticență a locuitorilor de acolo de a se branșa la rețeaua nouă de apă și canalizare. “Stimați cetățeni, îmi însușesc critica, dar adevarul este undeva la jumătate. Referitor la strada din zona vilelor, aceasta strada a fost preluată in anul 2013 din domeniul privat si a fost trecută in domeniul public la insistenta locuitorilor, cu toate ca nu avea o lățime corespunzătoare pentru a asigura condiții optime pentru circulația pietonala și auto. Ulterior s-au făcut lucrări de canalizare, iluminat public, aducțiune cu apa, dar locuitorii acelei zone, de 4 luni de zile, nu vor sa treacă pe noua rețea de apa pentru a putea continua asfaltarea. Avem nenumărate notificări și adrese prin care i-am înștiințat ca nu putem continua lucrările de asfaltare pana când nu se branșează toată lumea pe conducta noua. Nu putem sa ne batem joc de banul public, astăzi sa asfaltam și mâine sa intervenim pentru avarii la conducta veche de apa sau un nou branșament”, a răspuns primarul Nicolae Dascălu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare -Doru Dragu primarul comunei Recea

Doresc să transmit tuturor celor care de Sf Ilie îşi sărbătoresc ziua onomastică urările mele de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfântul Ilie să îi ocrotească pe toţi cei cărora le este patron spiritual! La mulţi ani! Doru Dragu primarul comunei Recea

Citește mai mult...

Felicitare Constantin Iatagan, primarul comunei Șuici

Consiliul Local și Primăria Șuici, urează cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfântului Ilie! La mulți ani! Constantin Iatagan, primarul comunei Șuici

Citește mai mult...

Felicitare- Ion Parpală, primarul comunei Ștefan cel Mare

Ion Parpală , primarul comunei Ștefan cel Mare, urează tuturor cetățenilor care își sărbătoresc ziua de nume multă sănătate, fericire, tot binele din lume și să aveți parte numai de zile senine și însorite! La mulţi ani! Ion Parpală, primarul comunei Ștefan cel Mare

Citește mai mult...