Primarul Gentea la lansarea candidaturii lui Dan Stroe pentru Primăria Bradu: ”Brădenii ştiu cel mai bine cât de mult s-a dezvolat comuna în mandatele lui Dan Stroe”

Prezent la lansarea candidaturii lui Dan Stroe la Primăria Bradu, primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea a declarat că indiferent cât de mult îl apreciază el pe Dan Stroe, indiferent cât de multă plăcere îi face să vină la Bradu, cei care ştiu cel mai bine câte proiecte a implementat primarul Stroe, câte fonduri a atras pentru comuna pe care o administrează şi câte realizări a avut împreună cu echipa lui , cel mai bine ştiu chiar brădenii. Cristian Gentea a mai declarat că este foarte mulţumit de colaborările dintre cele două administraţii locale, Piteşti şi Bradu şi de insistenţa primarului Dan Stroe pentru a obţine fonduri pentru dezvoltarea comunei.

”Vin de fiecare dată cu mare plăcere la Bradu. Dumneavoastră, brădenii, știți foarte bine ce s-a făcut aici, câte fonduri europene au fost accesate și câte #investiții s-au realizat. În afară de relația mea specială cu Dan Stroe, colaborăm foarte bine și pe cale administrativă. Aici nu este vorba doar despre transportul metropolitan. De exemplu, am fost împreună cu Dan Stroe la București pentru a discuta despre posibilitatea finanțării de la bugetul de stat a unor locuințe ANL la Bradu și la Pitești. Vă sunt tot timpul alături dvs, locuitorilor comunei Bradu! Sunt și voi fi mereu alături de primarul Dan Stroe și de echipa pe care și-a ales-o pentru Consiliul Local!”, a declarat Cristian Gentea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică la Primăria Pitești privind dezvoltarea urbanistică a zonei Calea Câmpulung

Primăria Municipiului Pitești a organizat joi, 22 octombrie 2026, o dezbatere publică privind propunerile incluse în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Zona Calea Câmpulung”. Întâlnirea a fost programată de la ora 15:30, în sala de ședințe a instituției. Documentația urbanistică vizează terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung și a fost inițiată de municipalitate, fiind elaborată de […]

Citește mai mult...

PSD acuză eșecul austerității lui Bolojan. România, cu cel mai mare deficit din Uniunea Europeană

Partidul Social Democrat critică dur măsurile de austeritate adoptate în timpul guvernării Ilie Bolojan, după publicarea celor mai recente date Eurostat, care plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană în privința deficitului guvernamental trimestrial. Potrivit datelor publicate pe 21 octombrie 2026, România a înregistrat în trimestrul al doilea un deficit de 9,2% din PIB, […]

Citește mai mult...

Târguri de toamnă la școlile, grădinițele și creșa din Bradu

Copiii, cadrele didactice și părinții din Bradu au pregătit miercuri, 21 octombrie 2026, târguri de toamnă cu produse tradiționale, fructe, legume și decorațiuni specifice anotimpului. Evenimentele au avut loc la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu și grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și Geamăna. La activități a participat și primarul comunei, […]

Citește mai mult...