Vizită pe șantierul podului nou de la Mioveni

În cadrul vizitei de lucru efectuată ieri în județul Argeș, Secretarul de Stat Vlad Ștefan Niculae, din cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, alături de colegii săi, Alexandru Stoica – Secretar de Stat și Dragoș Drăghescu – Subsecretar de Stat au avut o întâlnire și cu reprezentanții administrației locale ai orașului Miovenui. Discuțiile au avut loc pe șantierul noului pod de pe peste râul Argeșel, din Racovița, care va face legătura între orașul Mioveni și comuna Davidești.
Reprezentanții Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au discutat cu autoritățile din Mioveni despre stadiul investițiilor din fonduri nerambursabile aflate în derulare, dar și despre perspectivele privind finanțarea altor obiective. Accent deosebit s-a pus și pe proiectul viitoarei noi centuri rutiere a orașului, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din zonă.
În prezent, la nivelul orașului Mioveni se află în derulare șase proiecte finanțate de MDLPA din fonduri nerambursabile, trei fiind în diferite etape de execuție, iar trei în implementare.
La vizită au mai participat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, alături de Administratorul public, Puiu Marius, Consiliul Județean Argeș fiind un partener important, implicat activ în susținerea și cofinanțarea unor proiecte de infrastructură.
În prezent, constructorul a finalizat montarea tablierului metalic al podului, precum și o parte considerabilă a arcului metalic care va avea o înălțime de peste 35 metri. Podul face legătura între DN73D și DC85 și este realizat cu fonduri nerambursabile din bugetul C.N.I., în valoare de peste 19.000.000 lei .
Unicitatea acestui pod constă în faptul că cele două două benzi de circulație sunt prevăzute cu un sistem de degivrare autonom, montat în stratul de rulare. Astfel, în funcție de condițiile meteorologice, senzorii de temperatură și umiditate pornesc automat sistemul de dezghet, eliminând rapid poleiul ori acumulările de zăpadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri

Cum se colectează deșeurile în Mioveni, în luna noiembrie 2026. Calendarul pe cartiere și tipuri de deșeuri S.C. Salubris S.A. Mioveni a publicat programul de colectare a deșeurilor pentru luna noiembrie 2026. Graficul stabilește zilele în care vor fi ridicate deșeurile menajere, biodegradabile și reciclabile, în funcție de fiecare zonă a orașului. Colectarea deșeurilor menajere […]

Citește mai mult...