Veste bună pentru seniorii din România. Pensiile cresc și de la 1 ianuarie 2025

Pensiile se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie

Veste bună pentru seniorii din România. Pensiile cresc și de la 1 ianuarie 2025

Odată cu implementarea Legii pensiilor, românii vor beneficia de cel puțin două majorări anuale ale pensiilor.

CNPP a oferit detalii cu privire la suma cu care vor fi majorate pensiile începând cu 1 ianuarie, ținând cont că acestea vor fi crescute din nou în ianuarie 2025.

Conform a ceea ce este prevăzut în lege, veniturile seniorilor se vor majora din nou de la 1 septembrie 2024.

Tot în această lege se mai prevede faptul că vor exista două majorări anual.

În acest fel, veniturile seniorilor vor crește și de la 1 ianuarie 2025.

CNPP a informat că la 1 ianuarie 2025, majorarea pensiilor va fi ajustată în funcție de rata inflației estimate. Și va include minim 50% din majorarea salariului brut mediu.

„Principiul de indexare a pensiei minime este legat de inflație. Numai în ianuarie vom mai face indexări cu rata inflației și 50% din creșterea reală a salariului mediu brut. Și pensia minimă se va indexa cu aceeași valoare cu cât se indexează și valoarea punctului de pensie”, este mesajul transmis CNPP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Începe procesul de consultare publică pentru amenajarea zonei pietonale a centrului Municipiului Pitești!

Începe procesul de consultare publică pentru amenajarea zonei pietonale a centrului Municipiului Pitești! Primăria Municipiului Pitești în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România organizează un concurs internațional în vederea contractării celei mai bune soluții pentru amenajarea zonei pietonale a centrului, urmărind trei direcții principale: • să consolideze identitatea locală prin valorificarea istoriei și culturii orașului; […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: M-am bucurat să îl aud pe directorul Liviu Mușat de la ADR Sud-Muntenia că Argeșul este campion la investiții și proiecte pe fonduri europene

Castrul Roman Jidova, singurul monument istoric din județ inclus în patrimoniul UNESCO, va fi restaurat cu fonduri europene. Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a semnat ieri un nou proiect pe fonduri europene: restaurarea, conservarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidova, în valoare de aproximativ 8 milioane de euro. „M-am bucurat să îl […]

Citește mai mult...

Dragoș Predescu, care a blocat fonduri pentru spitale și investiții publice, pozează acum în apărătorul interesului public

Subprefectul PNL de Argeș, Dragoș Predescu, pare că a descoperit brusc grija pentru banii județului și pentru modul în care Consiliul Județean Argeș alocă fondurile către localități. Într-o postare lungă și plină de acuzații politice, Predescu vorbește despre „transparență”, „criterii clare” și „respect pentru cetățeni”, încercând să lase impresia că PSD ar transforma Argeșul într-o […]

Citește mai mult...