
La Școala Gimnazială ”Ilie Stănculescu”, au ajuns primele echipamente TIC, elevii având acum la dispoziţie calculatoare şi table interactive. Acestea au fost achiziţionate de primărie pe baza unui proiect finanţat din fonduri europene.Urmează achiziția mobilierului și a materialelor didactice. În cadrul proiectului sunt dotate cinci săli de clasă, iar valoarea totală a contractului de finanțare este de 301.454,79 lei, sumă 100% nerambursabilă. Implementarea proiectului trebuie finalizată până la 31 decembrie 2024. În urma realizării acestor investiții, va rezulta dezvoltarea educației și se va crea un mediu prielnic desfășurării activităților didactice la școala din comuna Râca.
Tot prin fonduri europene, în cadrul PNNR, primăria Râca derulează ultimele etape de dinaintea demarării lucrărilor unui centru de colectare .
. ”Pentru centrul de colectare prin aport voluntar așteptăm eliberarea ultimului aviz pentru lucrări, cel de la Mediu. Urmează licitația pentru execuție și începerea lucrărilor”, declară primarul Sorin Nicușor Popescu. Centrul de colectare a deșeurilor menajere prin aport voluntar este finanțat prin Componenta C3 – Managementul deșeurilor a PNRR.
În această primăvară, administraţia locală a mai efectuat şi 40 de branşamente la reţeaua de canalizare, care va fi gestionată de Apă Canal Piteşti şi sunt aproape finalizate lucrările de modernizare a drumurilor comunale cu bani de la Guvern, prin Programul Anghel Saligny



