CNAS anunţă că are bani doar pentru pentru primele nouă luni ale anului

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are fonduri doar pentru primele nouă luni ale anului, nefiind acoperit ultimul trimestru, a afirmat, luni, preşedintele CNAS, Valeria Herdea.
„Avem bani pe nouă luni. Ultimul trimestru nu avem bani. Ori facem un efort toţi să încercăm să reducem cheltuielile şi pierderile din sistem şi încercăm să mobilizăm şi pacienţii să vină proactiv, în aşa fel încât prevenţia care costă mai puţin să îi ajute să nu ajungă în viitorii ani la boală şi să avem o previziune corectă”, a declarat Herdea.
Preşedintele CNAS a atras atenţia, totodată, că România s-ar putea confrunta cu un deficit de personal medical, în condiţiile în care, în prezent, jumătate dintre cei care lucrează în Sănătate fac parte dintr-o generaţie care în 4 – 6 ani va ieşi la pensie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a făcut recepția la finalizarea lucrărilor pentru proiectul „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 3”

S-a făcut recepția la finalizarea lucrărilor pentru proiectul „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 3” Astăzi, 22 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești informează că a fost realizată, în prezența primarului Cristian Gentea, recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 3”, un proiect […]

Citește mai mult...

ALERTĂ de vreme severă emisă de ANM

Șase alerte de ploi torențiale puternice și vijelii au fost emise de ANM pentru aproape jumătate de țară, până pe 23 iulie. Cel mai sever episod de vreme rea va fi la Tulcea, pentru care ANM a emis cod roșu de furtuni, în vigoare până mâine dimineață, la ora 06.00. Prima alertă meteo, de cod […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești are un nou Șef al Serviciului Orchestră. Silviu Deaconescu preia această responsabilitate

Filarmonica Pitești are un nou Șef al Serviciului Orchestră. Silviu Deaconescu preia această responsabilitate Filarmonica Pitești anunță numirea lui Silviu Deaconescu în funcția de Șef al Serviciului Orchestră. Noua poziție vine cu responsabilități importante în coordonarea activității orchestrei și în susținerea proiectelor artistice ale instituției. Reprezentanții Filarmonicii Pitești i-au transmis acestuia felicitări și urări de […]

Citește mai mult...