Ion Mînzînă: Facem toate eforturile ca și elevii din mediul rural să beneficieze de condiții moderne de educație

În ședința de ieri a Consiliului Județean s-a mai făcut un pas important în procedura de achiziție a celor 17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare.

Este un proiect finanțat de Administraţia Fondului pentru Mediu pe care l-am accesat anul trecut, în valoare de 25.000.000 lei (TVA inclus).

”Vor ajunge microbuze la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeş și Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești, precum și în comunele Vulturești, Căldăraru, Poiana Lacului, Bogați, Sălătrucu, Buzoești, Băbana, Bascov, Davidești, Popești, Mărăcineni, Vedea, Nucșoara, Stâlpeni și Dârmănești. Le mulțumesc primarilor pentru implicarea în acest proiect, indiferent de culoarea lor politică. Elevii sunt ai județului Argeș și avem obligația să investim în ei!

Alte 25 de comune vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor, tot printr-un program accesat de Consiliul Județean Argeș anul trecut, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lansat de Ministerul Educației. Facem toate eforturile ca și elevii din mediul rural să beneficieze de condiții moderne de educație, inclusiv de transport sigur și confortabil la unitățile de învățământ! De aceea am accesat toate fondurile posibile, inclusiv fondurile europene și programele guvernamentale care sunt extrem de importante!”, transmite Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...