17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare vor fi achiziționate de Consiliul Județean Argeș

17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare vor fi achiziționate de Consiliul Județean Argeș în cadrul proiectului ”Achiziție microbuze destinate transportului elevilor din Județul Argeș prin finanțare acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu”. Finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Cererea de finanțare a fost depusă în luna septembrie 2023. Valoarea eligibilă a investiției este de 21.008.403,36 lei fără TVA, respectiv 25.000.000,00 lei (inclusiv TVA), care vor fi repartizate altor UAT-uri (comune), care nu sunt incluse în cele aferente finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Administraţia Fondului pentru Mediu a transmis, în etapa de evaluare, solicitarea de clarificări către CJ Argeș, prin care solicită declarații pentru fiecare U.A.T. din cadrul solicitantului, asumate de reprezentantul legal.

În cadrul ședinței CJ Argeș de astăzi au fost aprobate: acordul de parteneriat, lista localităților și numărul de microbuze:
1. U.A.T. Județul Argeș (pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeş)
2. U.A.T. Județul Argeș (pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești)
3. U.A.T. Vulturești
4. U.A.T. Căldăraru
5. U.A.T. Poiana Lacului
6. U.A.T. Bogați
7. U.A.T. Sălătrucu
8. U.A.T. Buzoești
9. U.A.T. Băbana
10. U.A.T. Bascov
11. U.A.T. Davidești
12. U.A.T. Popești
13. U.A.T. Mărăcineni
14. U.A.T. Vedea
15. U.A.T. Nucșoara
16. U.A.T. Dârmănești
17. U.A.T. Stâlpeni

Tot în anul 2023, Consiliul Judeţean Argeş a mai accesat un alt program similar „Microbuze electrice pentru elevi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lansat de Ministerul Educației. În cadrul programului 25 de comune vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...