Prin activităţi culturale se păstrează tradiţia şi se înfiripă solidaritatea umană în Poiana Lacului

La Poiana Lacului, primăria a reuşit să obţină finanţare europeană, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru mai multe proiecte. Unul dintre acestea se referă la reabilitarea şi modernizarea Caminului Cultural şi farmaciei din comună. Potrivit primarului, Ion Dumitrache, pentru acest proiect a fost depusă oferta financiară, iar la începutul lunii martie vor demara lucrările. Primarul Dumitrache a precizat că termenul de finalizare este sfârşitul acestui an,pentru ca oamenii din Poiana Lacului să beneficieze cât mai repede de aceste două obiective ce vor fi reabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

19 ani de Poliția Locală Pitești. Mesaje speciale transmise de primarul Cristian Gentea și directorul Gabriel Gherghe

19 ani de Poliția Locală Pitești. Mesaje speciale transmise de primarul Cristian Gentea și directorul Gabriel Gherghe Poliția Locală Pitești a sărbătorit astăzi 19 ani de activitate prin organizarea evenimentului „Porți Deschise”, desfășurat la sediul instituției. Manifestarea a reunit reprezentanți ai administrației locale, foști șefi ai instituției, angajați și numeroși cetățeni interesați să descopere activitatea […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...