De necrezut! Parlamentarii Iani Popa și Dănuț Bica- în campanie alături de Orban!

Dacă deputatul Dănuț Bica s-a repliat imediat după pierderea alegerilor pentru funcția de președinte PNL Argeș și a înțeles că nu poate decât să pună osul la treabă alături de noua echipă, senatorul Iani Popa a făcut notă discordantă. Acesta nu a fost văzut nici măcar la evenimentul de miercuri, de la Vila Florica, când liberalii (împreună cu președintele Raluca Turcan și cei trei candidați pentru șefia partidului, Ludovic Orban, Cristian Bușoi și Viorel Cataramă) au celebrat 142 de ani de la înființarea PNL. Culmea, Iani Popa s-a „activat” abia azi, la Valea Danului, unde a venit alături de colegii din Argeș și alături de Ludovic Orban să-i facă campanie electorală lui Vasile Preda, care candidează pentru funcția de primar. Orban și colegii din Argeș (printre care cei doi parlamentari, președintele Adrian Miuțescu, vicepreședintele PNL Argeș Gelu Tofan, secretarul Florentin Popa și primari PNL din județ)  au fost și în târg la Domnești, unde l-au susținut pe candidatul PNL pentru Primărie, Gabriel Crăciun. Dar, în timp ce Orban și ceilalți au luat calea comunei Corbi, unde se sărbătorește a XXXXVII-a ediție a „Rapsodiei pastorești”, senatorul Iani Popa a făcut cale întoarsă. Și asta deoarece din cauza neînțelegerilor cu primarul Virgil Baciu din Corbi, acesta a ales anul trecut să părăsească PNL, în favoarea ALDE.   

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...