Slobozia: Buget generos cu investițiile

Slobozia: Buget generos cu investițiile

Primăria și Consiliul Local Slobozia au aprobat în luna februarie bugetul aferent anului în curs. Trebuie spus că anul 2024 este cel mai bun din punct de vedere al investițiilor, cu multiple obiective finanțate din fonduri europene, guvernamentale, dar și locale. Printre proiectele ce se vor derula din sursă externă de finanțare se numără cele de reabilitare energetică a școlii din satul Negrișoara, dotarea unităților de învățământ cu mobilier și echipamente IT, respectiv implementarea unor sisteme inteligente de management local, cu dezvoltarea infrastructurii digitale a Primăriei.

Cu fonduri naționale, prin AFM, se află în derulare un proiect privind modernizarea iluminatului public din comună. Prin Programul ”Anghel Saligny”, cu fonduri guvernamentale, încă de anul trecut au început lucrări de asfaltare pe 8 km de drumuri comunale și locale. ”Din bugetul local vor fi modernizate Strada Frasinului și Strada Morii și va fi refăcut gardul la dispensarul comunal. Lucrăm la studiul de fezabilitate al unui proiect pentru amenajarea unui parc fotovoltaic la limita cu județul Dâmbovița, pe DJ 503. Energia produsă din surse regenerabile va acoperi consumul propriu al UAT pentru iluminat public, școli, grădinițe, instituții publice. Am depus proiect în PNRR și pentru amenajarea unei platforme de colectare și valorificare a gunoiului de grajd. A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru proiectul de construcție a unei săli de sport, lângă școala gimnazială. Nu în ultimul rând, Consiliul Județean Argeș a inclus pe lista investițiilor pe care le va derula anul acesta și modernizarea DJ 702 F în comuna Slobozia. Drumul face legătura cu județul Dâmbovița și va fi modernizat pe o lungime de 3,5 km. ”, afirmă primarul Petre Funie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm!

Marius Nicolaescu: Spitalul Pitești este un proiect pentru care continuăm să lucrăm! Astăzi, Consiliul Județean Argeș a aprobat proiectul de hotărâre privind continuarea demersurilor pentru obiectivul de investiții „Spital Pitești”, prin modificarea și completarea hotărârii referitoare la declararea acestuia ca obiectiv de utilitate publică de interes județean și la scoaterea din circuitul silvic a terenului […]

Citește mai mult...

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” – „Porți deschise” la Apă Canal 2000 S.A. Pitești Societatea Apă Canal 2000 S.A. Pitești vine, și în acest an, în întâmpinarea unităților de învățământ, prin deschiderea porților stațiilor de tratare a apei potabile și ale stațiilor de epurare, având în vedere că, în perioada 7 septembrie 2026 – 23 […]

Citește mai mult...

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan

Crin Antonescu dă de pământ cu PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar […]

Citește mai mult...