Cristian Gentea: Piteștiul își croiește drum în domeniul excelenței!

În această seară, la Opera Națională din București, a avut loc “Gala Cercetării Românești” – ediția 2024. Evenimentul este organizat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și are drept scop susținerea performanței în cercetarea românească și acordarea premiilor pentru rezultatele excepționale în acest domeniu.

„Piteștiul își croiește drum în domeniul excelenței!
Proiectele inovative pe care le dezvoltăm la nivelul comunității noastre au reușit să capteze atenția comunității științifice și să se bucure de recunoaștere la nivel național.
Orașul nostru a fost premiat, în această seară, la Gala Cercetării Românești 2024, în cadrul unui eveniment organizat de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, la Opera Națională a României.
Ne-a adus, dragi piteșteni, pe această scenă națională un proiect pe care Piteștiul l-a implementat cu succes, concentrându-se pe cercetare și dezvoltare: „PITEȘTI BUSINESS HUB – PROSANT”.
Am fost mândru de recunoașterea primită de orașul nostru, de respectul pe care comunitatea științifică l-a arătat față de munca municipalității și a partenerilor noștri, față de încrederea cu care dumneavoastră ne-ați girat și pe care încercăm să o confirmăm, în fiecare zi, prin astfel de proiecte reușite!
INFO: „PITEȘTI BUSINESS HUB – PROSANT” reprezintă un incubator de afaceri realizat de Primăria Municipiului Pitești, în parteneriat cu INCERTRANS S.A., incubator în cadrul căruia 16 firme vor activa în domeniul cercetării – dezvoltării.
▲ Am realizat acest proiect, cu o valoare de peste 10.000.000 lei, accesând fonduri europene.
▲ El a devenit realitate pe strada Frații Golești, nr. 6, fiind finalizat în decembrie 2023.
▲ Am realizat o structură de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor și pentru noi locuri de muncă.
▲ Ajutăm la oprirea migrației specialiștilor și la apariția unui pol de competitivitate antreprenorială, capabil să concureze cu Bucureștiul.
▲ Sprijinim întreprinderile inovative, bazate pe tehnologii avansate, nișate pe domeniile de specializare inteligentă.
▲ Facem proiecte de succes, conexate cu provocările actuale.
▲ Contribuim la revitalizarea mediului antreprenorial local și vom fi un model de bună practică pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltare, în regiune și în plan național.
„Eu pot să vă spun cu fermitate: Piteștiul se ridică! Acolo unde îi e locul!
„Business Hub Prosant” este doar un pas către ceea ce municipiul nostru va reprezenta: un pol de energie economică, un centru de cercetare și dezvoltare puternic al regiunii Sud Muntenia, un model de bună practică!
Antreprenoriat, tineri specialiști, parteneriat public-privat, performanță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...