Dacă în țările civilizate mersul pe bicicletă reprezintă cel mai firesc gest cotidian, la Pitești, bicicliștii încă sunt tratați ca niște cetățeni de mâna a 3-a chiar dacă , prin obișnuița lor de a circula cu bicicletele ne mai lasă tuturor un pic de aer ca să și respirăm. Și cum în orice situație peștele de la cap se impute și în cazul mersului pe bicicletă situația este similară. În loc să facă piste de biciclete și să promoveze pe toate canalele acest mod de deplasare curat și aducător de sănătate, aleșii neamului au permis pătrunderea în țară a tot felul de hărburi aduse de prin cimitirele auto ale Europei. Căci acolo unde nu e cap, vai de toată societate și acolo unde e rea credință, vai de popor.
Există însă grupuri de oameni care au înțeles că o viață fără un mediu curat nu este posibilă și ca urmare, an de an, promovează, cum pot, mersul pe bicicletă.
Și uite așa am ajuns la o nouă ediție a ‟Paradei de biciclete‟ la Pitești, eveniment care are ca scop, pe de o parte promovarea deplasării pe două roti, iar pe de altă parte educarea participanților la trafic.
Și anul acesta organizatorii și-au propus să coloreze parade în verde, alb și portocaliu și prin urmare toți participanții sunt rugați să aibă în echipament măcar una din cele trei culori.
‟Parada bicicletelor‟ se va desfășura pe data de 18 iunie, pe traseul Piața Primăriei Pitești- Parcul Lunca Argeșului
Senatorul Ovidiu Puiu, mesaj pentru începutul noului an școlar: „Educația este pilonul prosperității unei nații” Începutul noului an școlar este un moment important pentru elevi, părinți și profesori, dar și un bun prilej de a vorbi despre rolul educației în dezvoltarea societății. Senatorul PSD de Argeș și rectorul Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, Ovidiu Puiu, […]
Elena Iagăr, fost director al Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, trecută prin PSD și aterizată în PNL, schimbă registrul și s-a îndreaptat spre Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acolo unde s-a înscris la clasa de trombon. Un curs perfect pentru o femeie care la viața ei a trombonit o mulțime […]
Cristian Gentea, mesaj special la începerea noului an școlar în Pitești Noul an școlar începe la Pitești cu investiții importante în infrastructura educațională, dar și cu un mesaj adresat elevilor, părinților și profesorilor. Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a vorbit astăzi despre transformările din școlile orașului și despre responsabilitatea administrației de a crea condiții cât […]