Eveniment de excepție la Rociu! Localnicii au sorbit cuvintele maestrului Dan Puric!

Eveniment de excepție la Rociu! Localnicii au sorbit cuvintele maestrului Dan Puric!
Eveniment de excepție astăzi la Rociu, așa cum rar se văd în mediul rural nu doar din Argeș, ci din toată țara.
Datorită eforturilor făcute de deputatul de Argeș Aurel Bălășoiu, fiu al satului, la Casa de Cultură Ilie Predescu din Rociu, satul Șerbănești, a conferențiat, așa cum numai el știe să o facă, maestrul Dan Puric. Cu mic, cu mare, locuitorii din Rociu au asistat în număr mare la momentele aparte pregătite de organizatori, mai ales că s-a vorbit mult despre valori profunde ale neamului românesc: familie, credință, muncă, solidaritate, dragoste de semeni.

”Aici, la Rociu, nu au dispărut religia, școala, cultura, tradițiile. Ceea ce vedeți aici în sală este imaginea reală a omului de la sat. Oameni munciți care și-au spus oful prin joc, prin câtece, prin voie bună. Sfinții de la Biserică sunt calzi datorită credinței acestor oameni. Sunt mândru, parcă mă nasc din nou în această seară”, a spus deputatul Aurel Bălășoiu.

Dan Puric a vorbit despre vatra satului, despre demnitatea țăranului român, despre suflet și înțelepciune ancestrală.

”Din interior iese un soi de înțelepciune a acestui neam care nu se supune clipei, nu se supune momentului. Celula moral impenetrabilă a creat un scut pe care Țuțea l-a văzut foarte bine când a spus ”o căruță de țărani a ținut în șah imperii”. Poporul român este, de departe, cel mai creștin. Suntem unici pe suprafața Pământului! Există o radicalitate aparte la acest popor, iar prin spectacolele pe care le fac îmi propun să revitalizez acest lucru!”, a spus Dan Puric.

La eveniment a fost prezentă și doamna Paula Romanescu, o adevărată enciclopedie, dar a fost prezent și un alt mare patriot, deputatul de Argeș Eugen Chelaru.


Manifestarea s-a intitulat ”Identitate românească și suflet românesc”. A fost organizat de Primăria Comunei Rociu, ONG-ul Viitorul Comunei Rociu, Asociația Culturală Rovine și de către deputatul Aurel Bălășoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, în luna septembrie, în Pitești!

Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna septembrie, a treia campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 24 septembrie, ora 14:00, până vineri, 25 septembrie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile […]

Citește mai mult...

Directorul Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, Nicolae Georgescu – „Păşim împreună într-un nou an şcolar cu emoţie, încredere şi speranţă”

Începutul noului an şcolar este ca o pagină întoarsă către o lume deschisă spre ce vrea fiecare elev să devină. Dincolo de manual, de săli de clase luminoase şi curate, elevii au nevoie de ghizi, de învăţători, care cred în potenţialul lor ascuns şi care abia aşteaptă să se dezvăluie. Directorul Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, […]

Citește mai mult...

“Specialiștii” AUR, în toată “splendoarea” lor: Raluca Maria Deliu bate câmpii pe DJ 659!

Cum ajung, oare, tot felul de neaveniți aleși județeni? Cum de păcălesc votanții, iar după ce ajung consilieri, unii descoperă că au și competențe nebănuite? În asfalt, de exemplu. S-a trezit și Maria Ruca Deliu, consilieră județeană de la AUR, să facă filmulețe despre DJ 659, drum aflat în plină execuție, și să arate cu […]

Citește mai mult...