Spitalul Orăşenesc ‘Sf. Spiridon’ Mioveni angajează

Spitalul Orasenesc Sf. Spiridon Mioveni

Spitalul Orăşenesc „Sf. Spiridon” din Mioveni, Județul Argeș organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție, temporar vacante, de asistent medical medicină generală „S” – Secţia medicină internă.

 

 

 Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

 

  • diplomă de licenţă;
  • vechime: minimum 6 luni ca asistent medical;
  • autorizaţie de liberă practică.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 24 mai 2017, ora 14:00: termenul limită de depunere a dosarelor;
  • 06 iunie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
  • 09 iunie 2017, ora 09:00: proba interviu.

 

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentate se obţin la sediul Spitalului Orăşenesc „Sf. Spiridon” din Mioveni, bd. Dacia nr. 131 A, telefon 0248/261.108.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica cere Comisiei Europene măsuri pentru reducerea prețului energiei și protejarea industriei

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Teresa Ribera Rodríguez, a recunoscut că piața unică a energiei electrice nu este încă pe deplin funcțională și a dat asigurări că dezvoltarea interconexiunilor reprezintă una dintre prioritățile Executivului european. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui dialog cu europarlamentarul Dan Nica, coordonatorul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) […]

Citește mai mult...

Modificări temporare pentru liniile de autobuz 7 și 7B

În perioada 15 – 17 iulie 2026, ca urmare a lucrărilor care se vor desfășura pe strada „Gheorghe Doja”, vor fi instituite restricții temporare de circulație. Astfel, în intervalul orar 08:00 – 16:00, accesul către capătul de linie „Gheorghe Doja” va fi restricționat, pentru a permite desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță. „În consecință, autobuzele […]

Citește mai mult...

Primăria Bălilești, anunț IMPORTANT

Primăria Comunei Bălilești informează cetățenii asupra faptului că, începând de mâine, 15.07.2026, în satul Ulita se vor executa lucrări pentru realizarea branșamentelor la rețeaua de gaze naturale. Pe durata desfășurării lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată, după următorul program: -08:00 – 13:30 -14:00 – 16:00 „Rugăm cetățenii și participanții la trafic să manifeste înțelegere, să […]

Citește mai mult...