ORAȘUL MIOVENI SE VA ÎNFRĂȚI CU LOCALITATEA MĂGDĂCEȘTI DIN REPUBLICA MOLDOVA

În perioada 10 -12 ianuarie a.c., o delegaţie din Republica Moldova, condusă de Ghenadie Cazacu, preşedintele Uniunii Consiliilor Raionale din Moldova, și de Liuba Cojocaru, primarul localității Măgdăcești, Raionul Criuleni a fost prezentă în oraşul Mioveni.
Scopul acestei vizite îl reprezintă înfraţirea celor două localităţi.
Oaspeţii au vizitat  cele mai importante obiective din oraşul        Mioveni, după care au avut o deplasare la Consiliul Judeţean Argeş şi la Camera de Comerţ şi Industrie Argeş.
 
Acordul de înfrățire între cele două localităţi va prevede, printre altele, că Mioveniul și Măgdaceştiul vor derula proiecte comune în domeniile educației, culturii şi sportului. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...