Informare meteo ANM de vreme rea pentru toată țara!

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis o informare meteorologică valabilă în următoarele zile în toată țara. Potrivit ANM, informarea meteorologică este valabilă începând de astăzi, 15 ianuarie, ora 10:00, până mâine, 16 ianuarie, ora 18:00.

În intervalul menționat, aria precipitaților va fi în extindere treptată începând din vest.
Va ninge si se va depune strat de zăpada, pe parcursul zilei de luni in zona Muntilor Apuseni si în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, iar în noaptea de luni spre marți (15 /16 ianuarie) si în restul zone montane, precum si în regiunile intracarpatice. Izolat în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp.

În regiunile sudice si estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.

Temporar vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h viscolind zăpada.

Vântul se va intensifica si în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marți (16 ianuarie), când in sudul Olteniei si al Transilvaniei si in sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45…60 km/h.
După ger, temperaturi de primăvară

Meteorologii anunță însă că, după valul de ger care a lovit țara noastră vom avea parte din nou de temperaturi de primăvară, iar precipitațiile dispar din aproape toată țara.

Alina Șerban, meteorolog ANM, a prezentat la Antena 3 CNN prognoza meteo pentru săptămâna care tocmai a început. În săptămâna 15-21 ianuarie vom avea valori termice mai ridicate decât în mod normal pentru această dată, însemnând temperaturi maxime ce vor atinge valori de 9 – 10, poate chiar 11 grade în partea de sud a teritoriului. Chiar dacă vor fi ușoare variații termice pe la mijlocul acestei săptămâni, temperaturile vor fi pozitive în aproape toată țara.

„În ce privește regimul termic nocturn, şi acesta va avea un proces de încălzire care se va resimți în majoritatea regiunilor în condițiile în care minimele nu vor mai coborî sub pragul gerului, sub -10 grade, deși vor fi negative la nivelul întregii țării, se vor situa, în marea lor majoritate, între -6-…-5 și – 1…0 grade„, a arătat Alina Șerban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...