Şedinţa de Consiliu Local i-a deranjat din somn pe consilierii liberali şi userişti

A fost termen limită de plată a lucrărilor efectuate în municipiul Piteşti în cursul anului 2023, iar pentru asigurarea fondurilor necesare a fost nevoie de aprobabrea consilierilor locali, numai că s-a dovedit că indiferent de urgenţă, unii consilieri nu se dezmeticiseră din atmosferă sărbătorilor de iarnă, aşa că mai cu camera video închisă, mai ocupaţi cu altceva, liberalii şi userişti au ales să stea care unde era în faţa unui calculator că sala de şedinţe de la primărie presupunea un deranj din partea lor. Nici online nu au fost în stare să participe toţi. Oricum, cei care au participat online au făcut-o ca să nu piardă indemnizaţia de şedinţă şi să se mai contreze inutil cu primarul sau cu consilierii social democraţi din sală. Oricum, şedinţa s-a desfăşurat, consilierii din spatele ecranelor de calculator îşi vor primi indemnizaţia şi a fost votat proiectul prinvind asigurarea fondurilor necesare pentru plata lucrărilor de investiţii realizate anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...