Mircea Andrei: ”Dacă aș fi primarul Piteștiului aș limita drastic hoția”

Președintele Partidului pentru Argeș și Muscel și candidatul din partea acestei formațiuni politice la funcția de primar al Piteștiului are planuri mari din postura de conducător al administrației municipiului reședință de județ. Dat fiind faptul că acesta consideră că la ora actuală Primăria Pitești este ”o căruță cu roțile în nisip pe care va fi greu să o urnim”, Mircea Andrei a venit cu trei soluții viabile pentru redresarea administrației publice piteștene, soluții pe care le va implementa în momentul în care va ajunge primarul orașului. „În primul rând, aș limita drastic hoția! Din punctul meu de vedere, în cazul Primăriei Pitești, curățenia trebuie să înceapă din interior, deoarece sunt oameni valoroși care își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții, dar care, la momentul actual, nu ocupă funcțiile corespunzătoare pentru că, de cele mai multe ori, pozițiile cheie sunt ocupate de oamenii care nu sunt tocmai cei mai buni. Știm cu toții că la nivelul administrațiilor publice, sistemul de pile este încă unul funcțional. Din punctul meu de vedere, în cadrul Primăriei Pitești trebuie păstrați doar oamenii care își fac treaba, nu și cei care ocupă anumite funcții doar pentru că sunt rudele sau cunoștințele cuiva„ – a declarat candidatul Partidului pentru Argeș și Muscel la funcția de primar al municipiului Pitești, Mircea Andrei.

”Aș reduce sifonarea banului public prin intermediul societăților de tipul Apă Canal”

O altă măsură pe care Mircea Andrei dorește să o implementeze din postura de primar al municipiului reședință de județ este aceea de a opri sifonarea banilor publici prin intermediul anumitor societăți. ”Aș readuce în subordinea Primăriei unitățile precum Apă Canal, deoarece prin aceste societăți, prin modul în care funcționează la ora actuală sunt sifonate sume impresionante de bani publici” – susține Mircea Andrei, președintele Partdiului pentru Argeș și Muscel.

 

”Aș face din Primăria Pitești un investitor”

 

Însă, de departe cel mai important proiect al lui Mircea Andrei vizează revitalizarea economică a municipiului Pitești, o revitalizare despre care spune că nu este atât de dificil de realizat precum vor alții să pară și pentru care are și soluții extrem de concrere. ”Din postura de primar al municipiului Pitești aș investi în crearea de unități economice pentru ca astfel să nu mai fie risipiți banii publici. Din punctul meu de vedere, 10% din bani ar trebui investiți direct. Această măsură ar determina asigurarea unei surse permanente de profit, dar ar genera și crearea de noi locuri de muncă. Vă spun sincer că m-am documentat și există formule în acest sens, însă la ora actuală nu se dorește ca administrația publică să fie un jucător important pe piața economică a unei localități. Eu provin din mediul privat, asta am făcut până acum. Atunci când îți dorești să pui bazele unei afaceri de succes și te ocupi temeinic de asta, șansele de reușită sunt fosrte mari. Părerea mea este că atunci când stai pe un buget atât de mare cum este cel al municipiului Pitești și nu creezi nici măcar o unitate economică, înseamnă că nu ești bun pentru funcția respectivă. Am putea încerca să grupăm primăriile din Argeș și chiar Consiliul Județean într-o activitate coerentă prin care aceste entități publice să devină investitori în județ. Dacă am reuși să facem acest lucru, vă spun că Argeșul nu ar mai avea nevoie de niciun ban din afară” – a declarat Mircea Andrei, candidatul Partidului pentru Argeș și Muscel la funcția de primar al municipiului Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...