A fost sfințit Centrul Medico Social „Sfânta Filofteia”

Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, și Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, au participat astăzi la slujba prin care Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic a sfințit Centrul Medico Social „Sfânta Filofteia”.

O realizare a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, prin Parohia Mavrodolu, în colaborare cu Centrul Medical DR. IRIMIA, în cadrul căruia, de la anul, lunar, 80 de persoane cu posibilități materiale reduse vor beneficia de terapie și de consultații medicale pe mai multe specializări, de la ORL, medicină internă și până la stomatologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pitești: Dezbatere publică – Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) – Zona Tancodrom

Primăria Municipiului Pitești invită cetățenii interesați să participe la ședința de dezbatere publică organizată în cadrul procesului de consultare a publicului privind propunerea preliminară a Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) pentru schimbarea zonei funcționale și reglementarea urbanistică în vederea realizării de investiții de interes public local – Zona Tancodrom. Data: 23 iulie 2026; Ora: 16:30; Locația: […]

Citește mai mult...

Ministerul Educaţiei anunţă că rata de repartizare a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională este de 99,89%

Ministerul Educaţiei anunţă că a publicat, miercuri, rezultatele repartizării computerizate a absolvenţilor clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională, rata de repartizare fiind de 99,89%. Practic, au fost repartizaţi computerizat aproape toţi absolvenţii care au completat opţiuni, peste 62% dintre ei fiind admişi la prima opţiune, arată reprezentanţii ministerului. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a […]

Citește mai mult...

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a!

Tradițiile prind viață prin mâinile copiilor, la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a! Peste 100 de copii și tineri, alături de coordonatori și meșteri populari, participă în aceste zile la Tabăra Internațională de Meșteșuguri “Tradiții Argeșene” – ediția a XV-a, eveniment organizat de Centrul „Doina Argeșului”, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș. […]

Citește mai mult...