Ministrul Educației vrea să redeschidă unele școli: „Toată lumea vrea în centru!”

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat joi că este îngrijorat de faptul că s-au aglomerat foarte mult şcolile din centrul oraşelor, ceea ce a dus la existenţa unei „navete” a elevilor şi a cadrelor didactice în mediul urban. Ministrul Educaţiei spune că în cursul verii va face o analiză a infrastructurii şcolare pentru a vedea ce şcoli pot fi redeschise, încercând să reducă numărul profesorilor şi al elevilor care fac naveta, dar şi pentru a mai descongestiona şcolile centrale, care s-au aglomerat foarte mult. „Au fost închise vreo 1.600 de şcoli, cred că prin 2006. S-a mers pe ideea de eficienţă economică a activităţii şcolare. Din acest motiv au apărut şi microbuzele şcolare, naveta pentru elevi, dar şi pentru cadre didactice. Eu cred că trebuie ca în fiecare an să facem o analiză. Avem unităţi şcolare care au fost dezafectate, dacă este nevoie undeva, într-o comună, într-un sat, unde numărul de copii a crescut şi avem şi cadre didactice tot pe acolo, decât să îi punem să facă naveta şi pe elevi şi pe cadre didactice, cred că este mai eficient să reînfiinţăm şcoala respectivă ca locaţie. Mă gândesc să reanalizăm reţeaua şcolară şi să vedem dacă sunt unele cazuri care în funcţie de populaţia şcolară şi resursa cadrelor didactice, să regândim o realocare a acestor spaţii”, a declarat ministrul Educaţiei, Pavel Năstase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...