Paula Chirilă: „Am intrat în teatrul Așchiuță și am călătorit în timp!”

Noul șef al secției de copii și tineret a teatrului Davila din Pitești, actrița Paula Chirilă, s-a arătat azi surprinsă în mod neplăcut de baza materială a instituției. Actrița, care a apărut în mai multe show-uri tv, a recunoscut că s-a întors la teatrul de păpuși după nașterea fiicei sale. „Am regretat mulți ani că m-am îndepărtat de teatrul de păpuși. M-am întors către această idee după nașterea fetiței mele. Secția de teatru pentru copii nu e într-o formă foarte bună. Dar respect enorm actorii păpușari, cred că vom face treabă foarte bună împreună. Ieri am intrat în teatru și am călătorit în timp. În sală, când intri, parcă ai fi cu 100 de ani în urmă, iar în spate, la actori, cu 200! E nevoie de o renovare”, a declarat Paula Chirilă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...