Mesajul premierului Grindeanu de Ziua Europei

“Marcăm astazi trei momente istorice fundamentale, 140 de ani de când România și-a proclamat independența, Ziua Europei și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial. 9 mai 1877 a reprezentat pasul fundamental în consolidarea României ca stat independent și unitar. Respect pentru curajul și determinarea înaintașilor noștri care, cu gândul la generațiile viitoare, au contribuit la crearea statului român modern. Tot astăzi, cinstim sacrificiul eroilor, oameni simpli sau de stat, care au sperat într-o lume nouă, vindecată de patima conflictului, și au contribuit prin jertfa lor la sfârşitul celei mai însângerate file a istoriei secolului trecut, Al Doilea Război Mondial.  Și, nu în ultimul rând, sărbătorim astăzi Ziua Europei, cu încredere în viitorul proiectului european și cu asumarea unui rol constructiv al României în acest proiect.  Europa de azi este mult diferită de cea de acum 67 de ani, când se semna Declarația Schuman. Trecem astăzi printr-un amplu proces de dezbatere pe tema viitorului Uniunii, un proces care nu e întotdeauna simplu sau comod. Dar cred că acest dialog trebuie să pornească de la ceea ce și-au dorit fondatorii Uniunii și ceea ce-și doresc și generațiile actuale, până la urmă: democrație, securitate și prosperitate durabile pentru întregul continent. România se pregătește să preia, la începutul anului 2019, președinția Consilului Uniunii Europene. Sunt convins că avem capacitatea ca, și prin acest prim mandat, țara noastră să contribuie decisiv la întărirea și continuitatea proiectului european. În cei deja zece ani de când România a devenit membră a Uniunii, după decenii de totalitarism care ne-au izolat de democrațiile europene, românii au făcut pași importanți spre transformarea societății în beneficiul cetățenilor. Cred în ideea de Europă a tuturor, de Românie europeană. Cred într-un viitor comun, construit în numele idealurilor pe care le împărtășim. Cred în unitate și solidaritate. Și mai cred că valorile naționale sunt protejate și chiar întărite prin ideea de diversitate propusă de Uniunea Europeană. La mulți ani, marii familii europene ! La mulți ani, dragi cetățeni europeni, din România și din toate statele membre!”, a transmis premierul Sorin Grindeanu.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...