A debutat programul de înscriere a copiilor la grădiniţă

De astăzi, 8 mai,  părinţii îşi pot înscrie copiii la grădiniţă pentru anul şcolar 2017-2018. Potrivit normelor emise de Ministerul Educaţiei,  pentru cuprinderea în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, vor avea loc succesiv următoarele etape, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ:
– începând cu 8 mai – reînscrierea copiilor care frecventează grădinița în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2017-2018;
– începând cu 22 mai – înscrierea copiilor nou-veniţi.
 Grădiniţele sunt obligate să afişeze intervalele orare aferente reînscrierilor şi înscrierilor, precum şi:
-capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată);
– numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare);
-criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor;
– numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...