Femeie decedată, în urma unui incendiu la Căteasca

Femeie decedată, în urma unui incendiu la Căteasca

La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați,prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la un incendiu ce se manifesta la un imobil din comuna Căteasca, sat Cireșu.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.

Din imobilul în cauză a fost evacuată o femeie de 73 de ani, care nu prezenta arsuri vizibile, dar se afla în stop cardio-respirator.
Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, conform protocolului, dar fără rezultat, femeia fiind declarată decedată.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, în cauză fiind înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și ucidere din culpă, sub supravegherea unității de Parchet competente.

Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...