Când intră pensia pe card în luna decembrie

Când intră pensia pe card în luna decembrie

Invitată miercuri în emisiunea Puterea Știrilor, Simona Bucura-Oprescu, ministru al Muncii și Solidarității Sociale, a anunțat când vor fi plătite pensiile în luna decembrie.

Astfel, ministrul Muncii a dat asigurări că până pe data de 12 decembrie, toate pensiile vor fi achitate în sistemul public de pensii.

Pensionarii s-au temut că greva de la numeroasele case de Pensii din țară ar putea întârzia plata pensiilor pe decembrie.

„Este important ca românii să știe că în decembrie nu vor exista întârzieri, nici la pensii, nici la celelalte beneficii și prestații sociale.

Atât colegii noștri de la Casele Teritoriale de Pensii și de la Casa Națională de Pensii Publice, cât și colegii noștri de la ANPIS și AJPIS, au făcut demersurile necesare astfel încât veniturile românilor să fie primite la timp.

Pensiile publice, cele care se plătesc prin Poșta Română, vor fi aduse de factorii poștali. De fapt, sunt deja aduse, fiindcă aceștia au început pe data de 4 decembrie să ducă pensiile românilor. Cam 50% dintre pensionarii români au acel talon roșu și primesc pensiile prin factorii poștali. Aproape 50% dintre români, aproape jumătate, primesc banii pe card și vor fi primiți după data de 12 decembrie.

De asemenea, pentru alocația de stat pentru copii, stimulentul de inserție pentru mame, toate celelalte beneficii și prestații sociale, acestea vor fi primite după data de 8 decembrie, ca și până acum. Deci banii se dau la timp. Românii să aibă încredere în noi. Înțelegem cât de important este ca fiecare dintre noi să ne primim banii la timp și înțelegem că acest lucru este cu atât mai important în luna decembrie, când fiecare dintre noi, sigur, ne dorim să ne putem asigura sărbători tihnite”, a declarat ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mioveni: Ziua Mondială a Diabetului va fi marcată în avans. Testare gratuită a glicemiei în trei locații

Mioveni: Ziua Mondială a Diabetului va fi marcată în avans. Testare gratuită a glicemiei în trei locații Ziua Mondială a Diabetului, celebrată anual pe 14 noiembrie, va fi marcată cu o zi mai devreme în orașul Mioveni. Vineri, 13 noiembrie 2026, între orele 08:30 și 13:30, adulții își vor putea verifica gratuit glicemia și tensiunea […]

Citește mai mult...

4,48% -rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna octombrie 2026

4,48% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna octombrie 2026 La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care 5051 femei), rata șomajului fiind de 4,48%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,26%, în această lună acest indicator […]

Citește mai mult...

Sesiunea Națională de Comunicări Științifice a Muzeului Județean Argeș „Ecosinteze și etnosinteze carpatine” – ediția a LVI-a – Pitești, 12–13 noiembrie 2026

Sesiunea Națională de Comunicări Științifice a Muzeului Județean Argeș „Ecosinteze și etnosinteze carpatine” – ediția a LVI-a – Pitești, 12–13 noiembrie 2026 Muzeul Județean Argeș organizează, în perioada 12–13 noiembrie 2026, la Pitești, cea de-a LVI-a ediție a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice, desfășurată sub genericul „Ecosinteze și etnosinteze carpatine”, manifestare științifică de tradiție, dedicată […]

Citește mai mult...