Doi argeșeni aleși ieri în structurile naționale de conducere ale ALDE

Delegația Permanentă Națională a ALDE a decis componența conducerii Consiliului Național al partidului, a Curții de Etică și Arbitraj, a Comisiei Centrale de Cenzori, precum și excluderea din partid a trei membri. Ieri la Palatul Parlamentului au avut loc ședințele Biroului Politic Executiv, ale Biroului Politic Central și ale Delegației Permanente Naționale ale Alianței Liberalilor și Democraților, în cadrul cărora au fost luate mai multe decizii cu privire la structurile partidului la nivel național. Doi membri ALDE Argeș au reușit să fie votați în structurile naționale de conducere: Marian Fulga, în Curtea de Etică și Arbitraj și Georgeta Florea în Comisia Centrală de Cenzori.

 

Deciziile luate au fost comunicate în cadrul unei conferințe de presă susținute de către vicepreședintele ALDE, deputatul argeșean Andrei Gerea, împreună cu europarlamentarul ALDE Norica Nicolai. Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a anunțat că a fost înființat Consiliul Național al ALDE, al cărui președinte a fost ales doamna europarlamentar Norica Nicolai, care a întrunit 95 de voturi, din totalul celor 96 de membri prezenți. Totodată, au fost aleși și trei vicepreședinți ai Consiliului: domnii Anton Anton (85 voturi), Radu Cojocaru (83 voturi), precum și doamna Luciana Bivolaru (77 voturi). În cadrul Biroului Politic Executiv al ALDE s-a luat decizia numirii doamnei Ruxandra Cazacu, în funcția de secretar al Departamentului ALDE pentru relații internaționale, precum și a doamnei Dana Varga în funcția de secretar executiv al Departamentului ALDE pentru minorități.

 

Totodată, a fost aleasă și componența Curții de Etică și Arbitraj a ALDE. Conform votului exprimat de către membrii Delegației Permanente a ALDE, vor face parte din Curtea de Etică și Arbitraj în calitate de membri Daniela Călin, Nastasia Ani Bob, Eduard Lădaru, Marian Fulga, Alexandru Zăhărăchescu, Simona Viorica Petre, Marius Stanciu, Monica Roman, Marcel Nicușor Furdui, Marius Pavel, Cristian Săvulescu, iar în calitate de membri supleanți Alexandru Radu Sorin și Marcel Roibu. În cadrul Delegației Permanente a fost aleasă și componența Comisiei Centrale de Cenzori. Conform votului exprimat, membrii acestei comisii sunt Pataliu Răzvan, Voicu Ion, Mărăcine Cristian, Florea Georgeta, Rădulescu Claudia Veronica, iar în calitate de membru supleant Brancu Mihail. De asemenea, membrii Delegației Permanente au votat excluderile din partid ale lui Daniel Constantin (92 de voturi pentru), Eugen Durbacă (91 de voturi pentru) și Mircea Banias (91 de voturi pentru). Decizia a fost luată ca urmare a expirării termenului acordat de Biroul Politic Executiv, întrunit în data de 27 aprilie 2017, prin care li s-a solicitat retragerea contestațiilor împotriva ALDE din instanță. În termenul prevăzut persoanele menționate nu și-au retras contestațiile împotriva ALDE. Facem precizarea că în cazurile deputaților Durbacă și Banias, s-au avut în vedere și acțiunile acestora împotriva ALDE din ultima săptămână. Menționăm că Eugen Durbacă a înlocuit sigla ALDE cu cea a Partidului Conservator pe unul din sediile ALDE din Galați, iar Mircea Banias a restricționat accesul în sediul ALDE Constanța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...