Săpata: Asfalt pe DC 36, în satul Bănărești

Săpata: Asfalt pe DC 36, în satul Bănărești

Cu o investiție din surse proprii finalizată în luna noiembrie, Primăria Săpata se află în situația ingrată de a nu putea achita lucrările executate și astfel obiectivul nu poate fi recepționat. Situația a survenit în urma adoptării Ordonanței 90/2023, care prevede reducerea cheltuielilor publice. ”Avem banii prevăzuți în buget pentru această investiție, asfaltarea DC 36 în satul Bănărești, dar nu putem plăti. Practic investiția este blocată. Nu numai că blochează investițiile, dar această ordonanță ne obligă să reducem cu 10% posturile din administrație.

În cazul nostru, până de curând ne-am chinuit să acoperim deficitul de personal din primărie, iar acum suntem nevoiți să dăm oameni afară. Categoric 2023 a fost un an greu din punct de vedere administrativ, a părut bine la început, dar spre final lucrurile s-au schimbat radical. La investiții stăm bine, a fost un an prolific din această perspectivă”, declară primarul Laurențiu Micu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – Organizația PSD Pitești

Nașterea Maicii Domnului, zi de mare sărbătoare, primiți din partea noastră cele mai sincere urări de bine, sănătate, mult noroc si împlinirea tuturor dorințelor. Dumnezeu să vă călăuzească în tot ceea ce faceți! La mulți ani! Organizația PSD Pitești

Citește mai mult...

Felicitare – Adrian Mazilescu, Secretar General al Prefecturii Județului Argeș

„Stimați cetățeni, dragi colegi, Sfânta Sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului ne oferă prilejul de a ne opri o clipă din activitățile cotidiene și de a reflecta asupra valorilor creștine care ne unesc: bunătatea, iertarea și speranța. Vă adresez cele mai sincere urări de sănătate, liniște sufletească și belșug, pace în case și bucurie în suflete, […]

Citește mai mult...

Felicitare- Dan Stroe, primarul comunei Bradu

Primarul Dan Stroe transmite un mesaj, cu ocazia sărbătorii creștine Nașterea Maicii Domnului. ”Prăznuim astăzi una dintre marile sărbători ale creștinătății, Nașterea Maicii Domnului. Astfel de momente sunt un bun prilej pentru noi să luăm exemplul de tărie și speranță al Sfintei Marii și să ne gândim, de asemenea, la cât de importante sunt credința […]

Citește mai mult...