Daniel Constantin: “Germania vine cu o politică restrictivă!”

Copreședintele ALDE, Daniel Constantin, deputat de Argeș, cere autorităților să aibă o poziție clară la Bruxelles atunci când se va discuta despre alocațiile copiilor ai căror părinți muncesc în străinătate. „Am văzut zilele trecute intenția exprimată de autoritățile din Germania ca în perioada următoare să aprobe o lege prin care străinii stabiliți în țara lor să nu mai primească alocații pentru copiii pe care i-au lăsat în țară. (…) Germania este astăzi al doilea stat al UE care vine cu o astfel de politică, să spunem așa restrictivă, o exceptare de la regula europeană. Atragem atenția pe această cale autorităților din România, fie că vorbim despre Guvern sau Președinție, că atunci când se va discuta la Bruxelles să aibă o poziție foarte clară, să nu se extindă aceste excepții”, a declarat Daniel Constantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: Mi-am depus astăzi demisia din funcția de prefect al județului Argeș, ca un gest de demnitate și de respect față de valorile în care cred.

Decizia PSD de a-și retrage miniștrii din Guvernul Bolojan și de a le solicita demisia secretarilor de stat și prefecților numiți politic a generat reacții imediate în teritoriu, inclusiv în județul Argeș. Actualul premier Ilie Bolojan nu mai beneficiază de sprijinul PSD în actul de guvernare și astfel prefectul Ioana Făcăleață a decis să își […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!”

Adrian Bughiu acuză PNL Argeș de fake-news. ”Băieți, în loc să aruncați banii de prin consiliile de administrație de la societățile de stat pe care le căpușați pe campanii murdare, mai bine puneți mâna și munciți!” Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Adrian Bughiu, a reacționat dur la adresa PNL Argeș, pe reprezentanții […]

Citește mai mult...