În urmă cu 100 de ani, pe 19 martie 1917, se năștea la București cel mai mare pianist pe care l-a dat România . A fost considerat unul dintre geniile muzicii românești și a cântat la pian chiar înainte de a învața să vorbească. Este pianistul în cinstea căruia Piteștiul a botezat Liceul de Arte cu numele său și omul care a iubit atât de mult Argeșul încât a dat tot ce a avut satului în care se află în prezent casa memorială ‟Dinu Lipatti‟. Căci e de la sine înțeles că nu e vorba de nimeni altcineva decât despre cel care, grație geniului său creator, a beneficiat de admirația și instruirea celor mai mari muzicieni ai lumii. Primul său profesor de pian a fost dirijorul și pianistul Iosif Paschill dar lui i-au urmat Mihail Jora, George Enescu, Florica Musicescu iar Alfred Cortot a fost omul care l-a dus pe genialul Dinu Lipatti, în Franța. Aici l-a uimit cu talentul și cunoștiințele sale muzicale pe Paul Dukas iar mai apoi a avit-o ca profesoară pe Natalia Boulanger.
Deși departe de București, orașul său natal și și mai departe de Argeș, Dinu Lipatti și-a găsit locul fermecat în care putea să simtă pe deplin fericirea, la Ciolcești, în județul Argeș. Era locul în care trăise familia sa și în care și-a găsit și el împlinirea . Familia Lipatti s-a stabilit la Ciolcești în secolul al XIX-lea când Constantin Lipatti a cumpărat aici o moșie. Nu a reușit să se bucure de Raiul său de la Ciolcești fiind răpus de o boală necruțătoare la vârsta la care era în plină creație muzicală. Cu toate acestea, casa memorială a rezistat, trecând însă prin multe încercări, și astăzi a devenit casa memorială ‟Dinu Lipatti‟ , o clădire simbol care face din Argeș un loc de pelerinaj pentru cei care au înțeles că muzica este un dar divin pentru care, așa cum spunea cel mai mare pianist al României, ‟trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu‟.
La 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti, pianistul care a plecat la ceruri dar niciodată dintre noi. Muzeul Județean Argeș deschide mâine, 3 mai, de la ora 12, expoziția temporară denumită ‟O suta de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti‟
Centrul Cultural Mioveni a fost prezent la cea de-a XXXIX-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”, unul dintre cele mai importante evenimente folclorice organizate în județul Argeș. La manifestarea desfășurată la Mioveni, Ansamblul Folcloric „Dorulețul” și Ansamblul Folcloric „Plai de Dor”, ambele ale Centrului Cultural Mioveni, au participat la parada ansamblurilor, prezentând portul și […]
Casa de Cultură „Adriana Trandafir” Bascov și-a îmbogățit palmaresul cu două noi trofee, obținute în cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului Județean de Dansuri Populare „Gheorghe Popescu -Județ”. Premiile au fost acordate în cadrul Festivalului Internațional de Folclor „Carpați”, eveniment care a reunit ansambluri din mai multe țări și care a oferit artiștilor din […]
Renovare energetică finalizată, la Școala Gimnazială „Ion Pillat” din Pitești – proiect cu finanțare nerambursabilă! Astăzi, 14 iulie 2026, în prezența primarului municipiului Pitești, Cristian Gentea, avut loc recepția lucrărilor aferente obiectivului de investiții <>, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea contractului de finanțare este de 10.216.374,67 de lei (cu […]