Exercițiu ISU la Primăria Pitești

Astăzi a avut loc un exercițiu de alarmare publică la Primăria Pitești și un exercițiu de evacuare la o școală din Pitești.

Pompierii argeșeni au luat parte la două exerciții desfășurate la Primăria municipiului Pitești și Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, din municipiu.

În cadrul acestora, s-au urmărit managementul situației create, gestionată de personalul responsabil, instruirea celor prezenți și îmbunătățirea capacității de reacție a acestora în cazul unui eveniment real, precum și familiarizarea copiilor cu modul de comportare într-o situație de urgență.

”De asemenea, ne bucură faptul că tot personalul s-a implicat în activitate și a fost receptiv la indicațiile pompierilor pentru îmbunătățirea modului de acțiune.

Indiferent de situație, este necesar ca toți cetățenii să cunoască cum trebuie să reacționeze în cazul în care se produce un cutremur, iar dacă se află în interiorul unei clădiri, este important să se respecte următoarele recomandări:

– nu încerca să ieşi afară, nu te duce pe balcon, nu folosi liftul;

– adăpostește-te sub o masă / birou, lângă o piesă solidă de mobilier sau sub tocul unei uși fără geamuri;

– dacă ești pe un hol, aşează-te în poziţie ghemuit lângă un perete interior;

– protejează-ți mai ales capul şi faţa;

– îndepărtează-te de ferestre, geamuri, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt, aparate de iluminat;

– dacă ești în scaun cu rotile, blochează rotilele şi protejează-ți capul şi ceafa.

Pentru activitățile noastre de astăzi, transmitem felicitări tuturor participanților pentru profesionalismul de care au dat dovadă și le mulțumim și elevilor pentru atenție și implicare.”, transmite ISU Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...