Interpretul George Mărgineanu a celebrat 10 ani de activitate artistică

Interpretul George Mărgineanu a celebrat 10 ani de activitate artistică printr-un spectacol găzduit de sala mare de spectacole a Teatrului „Al. Davila. Cu această ocazie, Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Judetean Arges, i-a înmânat o Diplomă de Excelență profesorului de la Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș.

Evenimentul a marcat și lansarea unui album discografic. Spectacolul a fost unul de excepție, reunind pe scenă elevi ai lui George Mărgineanu, colegi și profesori de la Centrul Județean de Cultură și Arte Argeș, precum și invitați speciali, prieteni ai artistului.

Printre cei care au încântat publicul s-au numărat și Mihaela Chirițescu și Georgeta Chițoran, primele profesoare și îndrumătoare pe care artistul le-a avut, în urmă cu un deceniu, la Școala Populară de Arte și Meserii Pitești.

Au mai urcat pe scenă, Nicolae Datcu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Victorița Lăcătușu, Maria Loga, Marian Medregoniu, Valentin Precup, Dorinel Gavriluț, Iulia Mihai, Daniela Cernea, Ilie Dură, Cătălin Iancu jr, Dorinel Gavriluț, Mădălina Ciucu, Gabriel Tetreag, Grațian Bădescu, Daniela Bărbuceanu, Gabriela Argeșanu, Ana-Maria Cîrstina, Creola Stanciu, Diana Lică, Cristina Voicu, Dragoș Dinescu, Georgiana Gavrilă, Vasia Oprea, Grupul vocal bărbătesc „Doruri Muscelene” și desigur, Orchestra „Doina Argeșului”, condus de dirijorul Cătălin Iancu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...