DAVID CIOBOTARU VA FI OPERAT

 

În urmă cu două săptămâni, autoritățile din Mioveni s-au implicat în organizarea unei campanii de autorare a micuțului David Ciobotaru, în vârstă de 3 ani, care a fost diagnosticat cu un handicap grav, pentru care este nevoie de o intervenţie la nivelul creierului.
Operația se poate face la Brain Institute, din Bucureşti, un centru specializat în neurochirurgie dezvoltat în parteneriat cu Spitalul Monza.
Cu sprijinul dumneavoastră, în urma campaniei s-au strâns o parte din banii necesari, iar în prezent, copilul a fost internat, urmând ca miercuri, 26 aprilie 2017, să fie operat.
Cei care vor să îl ajute pe David pot face în continuare donaţii. în contul deschis la BRD (RON): RO88BRDE030SV69750800300. Titularul contului este Ciobotaru Julieta.
David şi familia sa vă mulţumesc anticipat pentru tot ajutorul pe care-l vor primi de la dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Parcul Ștrand s-a umplut de lumină, ieri seară!

DREAM’S LIGHT – Seara Lampioanelor, ediția a II-a, la Pitești a avut loc sâmbătă seară în Parcul Ștrand din Pitești. Fondurile strânse prin achiziționarea kiturilor de lampioane vor fi direcționate către terapiile și tratamentele necesare copiilor cu dizabilități și copiilor care întâmpină dificultăți comportamentale și au nevoie de intervenție psihologică. „Parcul Ștrand s-a umplut de […]

Citește mai mult...

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...